Răzvan Biro – Declarație politică – Trădătorii strigă “trădătorii”

În ultimele zile asistăm la o operațiune clasică de manipulare publică.

Sistemul, același sistem care a condus România în ultimii 30 de ani, încearcă disperat să arunce vina pentru scoaterea României din programul Visa Waiver asupra lui George Simion.

Ni se spune că un lider al opoziției ar fi responsabil pentru un eșec diplomatic major. Ni se cere să credem că nu anularea alegerilor prezidențiale, nu decredibilizarea statului român în fața partenerilor strategici, ci opoziția politică ar fi cauza reală.

Este o încercare grosolană de a rescrie realitatea.

În contextul publicării raportului Congresului SUA, care evidențiază implicarea Comisiei Europene în influențarea procesului electoral din România și ridică semne serioase de întrebare privind anularea alegerilor prezidențiale, sistemul s-a activat. Toate mijloacele de propagandă au fost puse în mișcare pentru a muta atenția de la adevărata problemă: criza democratică în care a fost aruncată România.

Pentru a acoperi acest moment jenant din istoria noastră democratică, puterea încearcă să găsească un țap ispășitor. Iar când nu mai au argumente, folosesc eticheta preferată: „trădare”.

Unii parlamentari ai puterii s-au întrecut în a-l acuza pe liderul AUR de trădare. Tocmai ei. Reprezentanții partidelor care au devalizat economia națională, care au vândut active strategice, care au înstrăinat resursele țării și au îndatorat generații întregi.

Cine sunt, de fapt, trădătorii?Cei care cer alegeri corecte și suveranitate democratică?

Sau cei care au tolerat intervenții externe în procesul electoral și au girat anularea voinței populare?

Astăzi, statul român își suprataxează cetățenii, împovărează antreprenorii români și sacrifică economia națională pentru a susține Ucraina fără o dezbatere reală și fără o protejare fermă a interesului național.

România trebuie să fie solidară, dar solidaritatea nu poate însemna ignorarea propriilor cetățeni și nici tolerarea lipsei de respect față de românii din afara granițelor.

Adevărata trădare este atunci când pui interesele altora deasupra propriului popor.

Adevărata trădare este când reduci la tăcere votul românilor.

Adevărata trădare este când distrugi credibilitatea externă a statului și apoi arăți cu degetul spre opoziție.

Noi nu vom accepta această manipulare.

Nu vom tăcea. Și nu vom permite ca românii să fie mințiți încă o dată.

Pentru că, în final, trădătorii adevărați sunt cei care strigă cel mai tare „trădare”.

Distribuie acest articol!