Adresată:
Domnului Emil HUREZEANU, Ministrul Afacerilor Externe
Domnului Zsombor VAJDA, Președinte al Autorității Electorale Permanente
De către: Deputat Ramona LOVIN
Circumscripția electorală: nr. 43, pentru românii cu domiciliul în afara țării
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 03.04.2025
Obiectul întrebării: Secțiile de votare din străinătate la alegerile prezidențiale din luna mai 2025
Stimate domnule ministru,
Stimate domnule președinte,
Românii din afara granițelor țării au manifestat întotdeauna un interes sporit față de alegerile prezidențiale și au participat în număr mare la acest tip de alegeri.
Având în vedere faptul că, Ordonanța de urgență a Guvernului, nr. 1/2025, privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, prevede închiderea secțiilor de votare din străinătate la ora 21.00 – ora României, timpul pe care îl au la dispoziție românii din diaspora pentru a vota, scade cu cel puțin o oră în țările cu comunități importante de români. Deschiderea secțiilor mai devreme în prima zi de vot, respectiv vineri, 2 aprilie 2025, nu ajută și nu compensează, întrucât, cei mai mulți dintre conaționalii noștri care locuiesc în străinătate, sunt la muncă in timpul zilei, de luni până sâmbătă. De aceea consider că ar trebui luate niște măsuri compensatorii pentru a asigura respectarea dreptului la vot pentru fiecare cetățean.
În acest context, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
1. Luați în calcul suplimentarea numărului de secții de votare în străinătate, pentru alegerile prezidențiale din luna mai-2025, cel puțin în țările și regiunile cu comunități mari de români?
2. Luați în calcul suplimentarea numărului de cabine de vot în secțiile în care sau format cozi la precedentele alegeri și au votat un număr mare de cetățeni?
3. Ce alte măsuri v-ați propus să implementați pentru ca toți românii din străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot, să o poată face în condiții normale?
Vă rog să îmi transmiteți răspunsurile dumneavoastră în scris.
Comments are closed