Adresată: Doamnei Oana ȚOIU, ministrul Afacerilor Externe
De către: Deputat Ramona LOVIN, deputat ales în circumscripția 43, pentru românii cu domiciliul în afara țării
Obiectul întrebării: Măsuri privind protecția copiilor români din străinătate
Stimată doamnă ministru,
În data de 7 octombrie 2025 a avut loc, în cadrul Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților, o dezbatere privind protejarea drepturilor copiilor români aflați în străinătate.
În cadrul acestei dezbateri, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au subliniat necesitatea întăririi rolului misiunilor diplomatice și consulare în sprijinirea familiilor afectate, precum și nevoia instituirii unor mecanisme eficiente de intervenție în cazurile în care copiii români se află în situații de vulnerabilitate, inclusiv în proceduri de instituționalizare sau separare de familie.
Totodată, au fost asumate, la nivel interinstituțional, următoarele direcții de acțiune:
- Crearea unui departament interministerial pentru intervenție rapidă;
- Dezvoltarea unei platforme naționale pentru sesizări, centralizare și coordonare a cazurilor;
- Implicarea activă a misiunilor diplomatice prin personal specializat și mecanisme de intervenție adaptate acestor situații.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog să îmi comunicați:
- Stadiul înființării departamentului interministerial pentru intervenție rapidă și măsurile întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe în acest sens;
- Stadiul dezvoltării platformei naționale pentru sesizări, centralizare și coordonare a cazurilor și implicarea Ministerului Afacerilor Externe în realizarea acesteia;
- Măsurile concrete adoptate pentru întărirea rolului misiunilor diplomatice și consulare în gestionarea cazurilor de copii români aflați în situații de vulnerabilitate;
- Situația actuală a personalului specializat din cadrul misiunilor diplomatice și consulare (juriști, avocați, psihologi, asistenți sociali) implicat în astfel de cazuri;
- Dacă există și funcționează un mecanism operațional de intervenție rapidă la nivel consular pentru cazurile de copii români aflați în proceduri de instituționalizare sau separare de familie;
- Numărul cazurilor gestionate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 7 octombrie 2025 – prezent și rezultatele acestor intervenții.

Comments are closed