„Sondajul publicat de Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) arată o îngrijorare profundă în rândul europenilor cu privire la viitorul banilor în numerar, în contextul introducerii euro digital. Cercetarea s-a desfășurat, în zece state membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia și Spania.
Concluziile sunt clare: peste jumătate dintre cetățenii europeni se tem că numerarul va dispărea, odată cu introducerea euro digital. Această teamă este constantă în toate grupele de vârstă și în toate țările analizate, ceea ce arată o îngrijorare reală, nu una izolată.
În același timp, 85% dintre respondenți cer explicit ca banii cash să rămână acceptați peste tot, fără excepții. Pentru milioane de europeni, mai ales vârstnici, persoane vulnerabile, familii cu venituri mici sau cetățeni fără acces constant la internet, numerarul rămâne cea mai sigură, cea mai simplă și cea mai accesibilă formă de plată.
Participanții și-au exprimat temeri clare privind confidențialitatea, urmărirea tranzacțiilor, reducerea acceptării numerarului și riscul ca plățile digitale să devină, în practică, singura opțiune reală, chiar dacă numerarul rămâne legal. În unele state deja apar dificultăți în găsirea bancomatelor sau a comercianților care acceptă cash, semn al presiunilor indirecte asupra numerarului.
În acest context, practicile prin care Comisia Europeană impune politici peste capul cetățenilor și al statelor membre trebuie să înceteze.
Trebuie să se țină cont de opinia cetățenilor, nu de ambițiile birocratice ale Comisiei Europene și ale conducerii acesteia. Europa nu poate fi condusă ca o structură centralizată în care totul depinde de voința Ursulei von der Leyen și a camarilei ei. Această atitudine autoritară, care seamănă mai mult cu o dictatură birocratică decât cu o democrație reală, nu mai poate continua.
Statele membre nu sunt colonii, iar popoarele Europei nu sunt obligate să accepte politici care le afectează direct libertatea, intimitatea financiară și modul de viață. Numerarul este un drept fundamental și nu poate fi înlocuit prin proiecte tehnocrate decise în spatele ușilor închise.
Susțin păstrarea numerarului ca opțiune esențială pentru toți cetățenii. Tehnologia poate aduce beneficii, dar nu trebuie să devină un instrument de control. Libertatea, intimitatea și demnitatea financiară nu sunt negociabile”, a declarat Ramona Lovin, deputat AUR.


Comments are closed