Ramona Lovin – Declarație politică – Iubirea la ceas de criză: cum s-au pupat pe obraz PSD și USR, sub privirea îngăduitoare a lui Nicușor Dan

A început, oficial, sezonul pupăturilor politice. PSD și USR, acele partide care, până mai ieri, se acuzau reciproc de trădare, corupție, hoție, prostie și distrugerea României, au descoperit brusc că sunt „compatibile”.
 
Și cum se putea consuma această iubire politică mai frumos decât sub binecuvântarea noului președinte – domnul Nicușor Dan – ales cu mari emoții, dar și mai mari compromisuri? Iată-l acum devenit dirijorul unei noi orchestre ”pro-europene”, unde toți cântă pe aceeași partitură: „Să nu scăpăm ciolanul!”
 
Ni se spune că „interesul național” cere stabilitate. Adevărat. Dar această stabilitate nu înseamnă, oare, să nu mai fim mințiți? Să nu mai fim tratați ca niște amnezici colectivi care au uitat că USR voia să-i bage la pușcărie pe pesediști, iar PSD îi acuza pe useriști că sunt drogați și vânduți străinătății?
 
Astăzi, ei stau la aceeași masă. Beau aceeași cafea, împart aceleași ministere, negociază aceleași sinecuri. Și, culmea ironiei, o fac în numele „valorilor europene”, acele valori care, pentru ei, par să însemne doar fonduri, funcții și fotografii zâmbitoare prin ambasade.
 
Românii nu sunt proști, chiar dacă acești oameni îi tratează ca pe niște decoruri într-o piesă absurdă. Românii văd ce se întâmplă. Văd ipocrizia. Văd trădarea. Văd cât de departe sunteți dispuși să mergeți doar ca să nu pierdeți puterea.
 
Dar vă spun un lucru: tot ce începe în minciună se termină în rușine. Iar alianța voastră – PSD, USR și Nicușor Dan – nu este o construcție, ci o improvizație. Și nu va rezista, pentru că nu e clădită pe principii, ci pe frică. Frica de pierderea privilegiilor.
 
Noi, cei care nu ne vindem conștiința pentru o funcție, vom rămâne aici să vă reamintim, în fiecare zi, cine v-a trimis în Parlament: poporul român. Nu ambasadele, nu ONG-urile, nu prietenii de la Bruxelles. Iar poporul român nu va ierta ușor această comedie ieftină.

Distribuie acest articol!