Trăim, la nivel global, o schimbare de paradigmă ce se desfășoară sub ochii noștri. Una în care actorii statali mari își vor menține sau restabili influența într-o lume multipolară prin utilizarea argumentelor economice, militare și tehnologice ce corespund puterii fiecăruia.
Statele europene și cele membre NATO se confruntă cu aceasta noua realitate, greu încercate de criza energetică generată de decuplarea de la hidrocarburile rusești, cu o factura a reconstrucției Ucrainei ce va trebui suportata în mare măsura de SM și cu o cerere din partea noii admin americane de sporire a cheltuielilor de apărare până la nivelul a 5% din PIB.
Obiectivele de politică externă vor fi cele care vor determina alianțele, ca într-o vastă hartă de piese de puzzle interșanjabile. Oportunitatea poate fi extraordinară, dacă știm să o aducem în favoarea noastră.
Este o reconfigurare care ne îndeamnă mai mult ca niciodată la trezire și la adaptare activă. În care diplomația românească trebuie să strălucească, prin performanță și rezultate cuantificabile, să își regăsească, la polul opus realității pe care o cunoaștem de prea mulți ani, vocația relevanței și a elitei, activitatea susținută și în interes național, să devină vector solid de promovare a imaginii, a valorilor și a economiei românești.
Statul român trebuie să navigheze prin aceste ape tulburi cu o diplomație transformațională, ambițioasă, care să deschidă orizonturile prosperității către meridiane mult mai largi și care să aibă capacitatea, sufletul și voința de a contribui la modelarea viitorului colectiv.
Este timpul să investim în diplomație anticipativă, în educație anticipativă și să redăm corpului diplomatic românesc forța care o plasa în vremea vizitelor lui Henry Kissinger la București, în plin Război Rece, printre primele 5 puteri diplomatice ale lumii, după cum el însuși o mărturisea.
Sunt tot atâtea obiective imposibil de realizat în configurația actuală, cu un lider lipsit de carismă, incapabil să construiască și să implementeze o strategie de succes, adaptată noilor realități, prizonier al unor vechi mentalități, necunoscut în rețelele relevante care să facă România respectată și auzită la nivel internațional.
Domnul Hurezeanu este un paseist. Un om al trecutului în zorii unei noi ere la nivel global și regional.
România are nevoie de negociatori veritabili prin care diplomația să își regăsească vocația, practicată cu mult succes în anii săi de glorie, aceea de profesiune a PĂCII. Ministerul român de Externe are nevoie, mai mult ca oricând, de o diplomație tonică, revigorată, care să gândească și să acționeze creator, să iasă din tiparele clasice.
Ce poate pleda mai bine în favoare țărilor mici cu diplomați bine pregătiți, care le câștigă prietenia și sprijinul celor mari și mici deopotrivă, care să nu accepte agende fixate de alții, care să aibă capacitatea de a lucra cu opuși inseparabili, care să asigure respectabilitatea lor și, mai presus de orice, să promoveze cu credință și cu dragoste de țară interesele vitale ale României?
Domnul Hurezeanu nu a înțeles că diplomația este și o armă, aceea a supraviețuirii unei națiuni care, o bună parte a istoriei ei, a trăit sub jug străin și în condiții de adversitate și amenințări continue. Ministrul român de externe trebuie să conducă o diplomație personală, o diplomație mare, care să fie relevantă, indiferent de context, relevantă și înțeleaptă mai ales în perioade de criză.
Nimic din toate aceste imperative nu sunt identificabile în mandatul domnului ministru Hurezeanu.
Avem nevoie de o diplomație economică reală, cu profesioniști, cu mecanisme ce încă se pot corecta, chiar și în al 12 lea ceas.
Avem nevoie de lideri puternici, lideri vizionari, care să aibă capacitatea de a completa creator si benefic politica externă și comerțul României cu noi direcții și noi parteneriate care pot fi valorificate în interesul național românesc, inclusiv în spații terțe ai căror lideri și ale căror proiecte și viziuni de dezvoltare am avut privilegiul să le cunoaștem îndeaproape.
Orientul Mijlociu, Africa, Asia, spații în care Romania are înca un avantaj comparativ și un brand de țară ce pot fi resuscitate, daca există voință politică și capacitate administrativă.
Între timp, în MAE, în total contratimp cu istoria, domnul ministru Hurezeanu a desființat de curând portofoliul coordonat la nivel de secretar de stat pentru toate aceste regiuni și a atomizat importanța lor și valoarea adăugată reală pe care acestea le pot aduce politicii externe românești și dimensiunii economice, comerciale și educaționale ale acesteia.
Nimic din toate acestea nu au contat în strategia izolării, nimic nu a împiedicat deriva profundă în care se găsește diplomația românească în mandatul domnului Hurezeanu.
Istoria nu va reține nimic din mandatul domniei sale. Nici măcar erorile.
Vă invit să construim o nouă eră a diplomației române, făurită de Patrioți români, parteneri strategici ai SUA, maturi în structuri europene și euro-atlantice și capabili sa facă, împreună cu țara, saltul civilizațional la nivel global pe care îl vom trăi în acești ani.
Comments are closed