Raisa Enachi – întrebare parlamentară către Ministerul Sănătății – Incendiu după incendiu. Soluții, zero!

Către: Domnul Prof. univ. Dr. Alexandru RAFILA, Ministrul Sanatății

De la: Raisa ENACHI, Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 39 Vaslui

Subiectul întrebării: Incendiu după incendiu. Soluții, zero!

Stimate Domnule Ministru,

Printre catastrofele spitalicești din România se numără și incendiul izbucnit pe 29 ianuarie 2021 la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” din București, care a distrus și deteriorat Secția V și a ucis mai mulți pacienți. Cu toate acestea, ancheta a fost oprită din cauza lipsei de experți calificați. Deocamdată, au fost prezentate doar acuzații de “distrugere din culpă”.

Pe 12 aprilie 2021, trei pacienți internați în Secția de Terapie Intensivă Mobilă din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Dr. Victor Babeș” au murit în urma unei creșteri rapide a presiunii în sistemul de oxigen, urmată de o deconectare automată a ventilatoarelor. În acest caz, a fost depusă o plângere penală împotriva a doi angajați ai serviciului tehnic al spitalului, care sunt cercetați sub control judiciar.

Șapte persoane și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța pe 1 octombrie 2021. Catastrofa a fost provocată de topirea tavanului secției și a unui neon care s-a prăbușit. În momentul tragediei, în spital se aflau 125 de pacienți, potrivit membrilor IGSU, și, deși era obligată să facă acest lucru, unitatea nu primise nici măcar autorizație de securitate la incendiu. Se pare că detectoarele de oxigen erau fie oprite, fie nu funcționau, iar, la fel ca la Piatra Neamț, în secția ATI erau aprinse lumânări.

Acum, coșmarul continuă cu un nou incendiu, de data aceasta la spitalul Louis Urcanu din Timișoara. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 septembrie 2022, zeci de copii și părinți au fost evacuați și transferați către alte secții ale spitalului sau către alte spitale din Timișoara, cu ajutorul a trei ambulanțe SMURD, șapte ambulanțe SAJ, două autospeciale de transport personal și victime multiple și un microbuz ISU Timiș.

Astfel domnule ministru, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Ce măsuri urmează să luați în urma acestor dezastre din spitale?
  2. Cine este responsabil pentru aceste tragedii care, din păcate, sunt din ce în ce mai dese?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că printre prioritățile din această sesiune parlamentară se numără reducerea impozitării muncii în România. Astăzi, în a doua zi de la reluarea activității parlamentare, AUR face un prim pas concret în acest sens prin depunerea unei inițiative legislative prin […]
Către: Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministru al Guvernului României Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș Subiectul întrebării: Efectele adverse ale vaccinurilor anti-COVID 19 Stimate Domnule Prim-ministru, Atât în Europa, cât și în Statele Unite cresc numărul rapoartelor care demonstrează o legătură directă între procesul […]
Către: Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministru al Guvernului României Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș Subiectul întrebării: Taxarea suplimentară a companiilor energetice Stimate Domnule Prim-ministru, La final de an am asistat la una dintre cele mai îngrijorătoare știri din domeniul energetic, anume faptul că […]
Către: Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministru al Guvernului României Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș Subiectul întrebării: Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Stimate Domnule Prim-ministru, La începutul anului 2023, domnul Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură (FSS) Silva, trăgea public un semnal de […]
Către: Carol-Eduard NOVÁK, Ministrul sportului Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș Subiectul întrebării: Investiții ale statului ungar în România Stimate Domnule Ministru, Statul ungar a finanțat cu 1 milion de euro construirea unei baze sportive la Miercurea Ciuc. La ceremonia de deschidere, […]
Către: Domnul Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș Subiectul întrebării: Campanie de conștientizare asupra importanței vaccinării Stimate Domnule Ministru, Din presa națională reiese faptul că ministerul pe care îl coordonați a inițiat pe SICAP o licitație pentru „servicii […]