Adresată: Domnul Marius-Constantin Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale
De către: Doamna Raisa ENACHI, deputat circumscripția electorală nr.39 Vaslui
Obiectul interpelării: Impozitarea pensiilor speciale
Stimate domnule Ministru,
Succesul financiar este ceva la care toată lumea visează, fapt pentru care, nu de puține ori, există predispoziția de a se recurge la orice mijloace pentru a-l obține. Printre cele mai recente dezbateri se enumeră impozitarea pensiilor speciale, pensii care au ajuns, pentru unii, să fie mai mari decât veniturile din timpul perioadei de activitate. Cum este posibil să acceptăm ca o categorie socială să aibă o pensie de peste 70.000 de lei, când știm că foarte mulți români sunt nevoiți să trăiască dintr-o pensie de doar 700 de lei? În condițiile date, impozitarea va fi 0% pentru pensiile de maximum 2000 de lei, 10% pentru cele până în 6790 de lei și 15% restul, de peste 6790 lei. Ați afirmat că, în România, se acordă 200.000 de pensii speciale, în momentul de față. Gândiți-vă despre ce sume colosale vorbim, dar și cum acestea ar putea aduce o schimbare, în bine, cetățenilor dacă ar fi folosite în complet alte scopuri, precum investițiile, capitol la care țara noastră este deficitară!
Având în vedere aceste date referitoare la pensiile speciale, vă adresez, domnule ministru, următoarele interpelări:
– De ce se recurge la impozitarea pensiilor și nu la eliminarea acestora, când banii dați sunt tot din bugetul de stat?
– Considerați că, drept urmare a acestei modificări, România va primi cea de-a doua tranșă de bani din PNRR?
Nu există răspunsuri