Raisa Enachi – declarație de presă – România interimară!

Pacea socială din România de astăzi este atât de profund tulburată. Ceea ce știm sigur este faptul că oamenii au ieșit în stradă pentru apărarea unor drepturi garantate prin Constituție. Ceea ce nu știm, însă, este motivul pentru care nimeni, dar nimeni din conducerea țării, nu-i aude.

Au protestat fermierii, sindicaliștii din toate domeniile, transportatorii, pacienții nemulțumiți de tratamentele din spitale, au protestat rudele celor care și-au pierdut viața carbonizați în spitalele din România, au protestat românii împotriva legii vaccinării obligatorii. Ei reprezintă zecile de mii de voci neauzite, neluate în seama…

Conform numeroaselor afirmații ale reprezentanților Executivului, România se confruntă în permanență cu probleme majore. Printre cele mai importante: sistemul medical nu funcționează în parametri normali iar în sistemul educațional există un morman de probleme nerezolvate. Cetățenii sunt foarte vulnerabili și fără niciun fel de speranță. Haideți să ne punem puțin în locul oamenilor simpli, fără niciun fel de funcție politică, și să tragem niște concluzii!

Tot haosul trăit în această perioadă este consecința acțiunilor partidelor politice care s-au aflat de-a lungul anilor trecuți la putere. Este inacceptabil să trăim într-o țară condusă de un președinte DOAR CU NUMELE. Spun aceste cuvinte în urma declarațiilor președintelui: „Formarea unui nou guvern nu este o prioritate”. Cu alte cuvinte, președintele Klaus Iohannis nu este deranjat absolut deloc că România a rămas fără putere executivă.

Așadar, închei prin a spune că nu se va schimba absolut nimic în țara aceasta dacă noi vom mai permite să fim conduși de incompetenți calificați, precum „distinsul” domn Dacian Cioloș, care profită acum la maxim de războaiele interminabile dintre partidele politice, pentru a-și face jocul și a ajunge la înalta funcție de prim-ministru, pe care știm cu toții că nu o merită.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită partidelor aflate la guvernare să renunțe la propunerea de creștere cu 60% a impozitului pe dividende și cu 80% a TVA-ului pentru industria HORECA, măsuri fiscale care ar afecta dramatic antreprenorii români. „În loc să procedeze la debirocratizare, la reducerea […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a strâns la nivel național, precum și din diaspora, peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României. „Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susținere […]
Către: Domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății Domnul Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adresată de către: Senator Adrian Costea Circumscripţia electorală: 23 Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Obiectul întrebării: Deficitul de medici de familie în România Data: 22 iunie 2022 Stimați Domni Miniștri, […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Dorinel Cosma Circumscripţia electorală: Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Controalele la  societățile comerciale ce practică arderi ilegale de deșeuri Stimate domnule Ministru, Pe 14 aprilie au avut loc […]
 Adresată:  Domnului ministru Carol Eduard NOVAK, Ministrul Sporturilor De către:  Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU  Circumscripţia electorală nr.14 Constanța,  Grupul  Parlamentar  AUR – Senat  şi prezentată în şedinţa Plenului din 22.06.2022 Obiectul întrebării : situația în care fostului mare fotbalist  Stelian Carabaș  i s-a îngrădit dreptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Transporturilor Și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: NR. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Obiectul întrebării: Probabilitatea dezvoltării unui drum de mare viteză pe ruta Tișița- Vama Albița. Data: 22.06.2022 Stimate domnule ministru, Sorin […]