De-a lungul timpului, destinul statelor mici a fost hotărât de marile puteri ale momentului. Contextul geopolitic de la finalul Primului Război Mondial, pe fondul declanşării Revoluţiei Bolşevice din Rusia în 1917, a facilitat împlinirea unui deziderat al românilor basarabeni – Unirea cu fraţii lor de peste Prut, năzuinţă la care au visat de peste 100 de ani, după răpirea samavolnică din 1812.
Aflarea Armatei Române „pe picior de război” a permis punerea urgentă pe agenda priorităţilor a intervenţiei acesteia la Chişinău, spre a alunga elementele reacţionare comuniste, care şi-ar fi dorit ocuparea Basarabiei şi otrăvirea cu elementul bolşevizării a teritoriilor româneşti dintre Prut şi Nistru. Războiul intern din Rusia nu a permis intervenţia, nici a trupelor ţariste, nici a celor bolşevice spre a „restabili” ordinea în Basarabia. Prin urmare, politicienii români unionişti din Basarabia îşi vor duce la îndeplinire Programul Naţional, concurat de ajutorul armat al României, de a-i goni pe oportuniştii prosovietizării ţării. Acest demers s-a finalizat cu Actul Unirii de la 27 martie 1918, act care a permis ca peste două decenii, Basarabia să se integreze armonios, prin iţele nevăzute ale sensibilităţii de neam, la Matricea geostatală românească. Între 1918 şi 1940, Basarabia a cunoscut o efervescenţă culturală, economică şi spirituală nemaiîntâlnită până atunci. După 1990, o dată cu Podul de flori, o nouă generaţie de Basarabeni renaşte, urmărind de atunci înfiriparea legăturilor culturale şi spirituale. Factorul politic, însă, atât de la Bucureşti, cât şi de la Chişinău–Moscova, contaminat de oportunismul vremelnic al unor interese geostrategice zonale şi internaţionale s-a opus, în ciuda unei necesităţi intrinseci, a unei cerinţe sufleteşti care a vibrat necontenit între cele două maluri ale Prutului. Atât timp, cât românii vor cere răspicat asta şi Marile Puteri îşi vor da consimţământul asupra unui drept natural de înfrăţire a poporului românesc, despărţit vremelnic de cursurile unor râuri: Prut şi Tisa, naţia română va rămâne ciuntită în esenţă, ştirbită în configuraţia de neam, în geomorfismul identitar cu repercursiuni ale Matricei de neam. Noi, tânăra generaţie, legaţi intrinsec de esenţa neamului românesc, avem în vene sângele unui neam statornic, milenar, omenos şi viteaz. Aceste calităţi, pe care le purtăm cu noi dintotdeauna, ne obligă să acţionăm, să cugetăm asupra esenţei româneşti, spre a împlini un vis al bunilor şi străbunilor noştri, de a uni toţi românii în aceeaşi matcă.
Nu există răspunsuri