33 de ani de la Podul de flori de peste Prut
”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosms, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”, spunea Grigore Vieru. Și visul marelui poet s-a împlinit atunci când, pe 6 mai 1990, imediat după căderea comunismului, granițele s-au deschis peste Prut și sute de români au pășit, în țara lor, pentru prima oară. I-am așteptat cu drag și cu lacrimi în ochi, cu pâine și cu sare, cu brațele deschise, ca după un război care ne-a sfărâmat speranțele și ne-a nimicit lupta pentru întregirea neamului, pentru unitate și fraternitate.
Odată cu Podul de flori, au ajuns acasă titani consacrați ai culturii – Doina și Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru, Nicolae Dabija. Toți s-au stins cu idealul unirii în suflete… N-am fost, însă, suficient de solidari, suficient de români, suficient de curajoși, ca să împlinim idealul unei generații atât de mărețe! Am rămas divizați, despărțiți și departe unii de alții, astfel încât am ajuns să uităm că, de fapt, suntem frați. Ce este prea mult sau prea greuatunci când vine vorba de frații noștri?
33 de ani ne despart de evenimentul istoric, de necrezut, al Podului de Flori. Poate nu întâmplător, 33 de ani este chiar vârsta la care Mântuitorul nostru a murit pe cruce. Vârsta la care și-a îndeplinit, prin suferință, prin moarte și Înviere, menirea pe pământ. Acești 33 de ani ne spun că e timpul ca noi să împlinim menirea noastră și să facem, din nou, România Mare! Să ieșim în fața tuturor cu mândrie, purtând stindardul nostru – al unei țări complete, unite și puternice! Al unor oameni fără frică și plini de dragoste de țară!
De ce abandonăm, astăzi, în uitare, însemnătatea Podului de Flori? E datoria noastră să ne facem timp pentru ceea ce ar trebui să fie idealul nostru de căpătâi. Generația unirii trebuie să rămână vie, prin noi!
Avem o obligație sfântă pentru înaintașii noștri! Avem o obligație sfântă pentru copiii noștri!
Pentru vechile hotare, pentru România Mare, Doamne – ocrotește-i pe români!
Nu există răspunsuri