Adresată: Domnului Prim-Ministru interimar, ILIE BOLOJAN
De către: deputat Puscașu Lucian Florin
Circumscripția electorală nr.35, Suceava
Obiectul interpelării: Compensațiile acordate transportatorilor sunt prea mici față de evoluția prețurilor din ultimul an!
Domnule Prim-Ministru interimar,
Prețul la motorină în septembrie 2025 era de 7,57 lei iar la benzină de 7,41 lei. Toate celelalte prețuri au fost afectate de inflația de cca. 10% existentă la sfarșitul anului 2025.
Astfel, ajutorul de stat acordat transportatorilor pentru motorină va fi de 71 de bani pe litru în cazul unei reduceri a accizei cu 15%, de 57 de bani pe litru la o reducere de 20% și de 43 de bani pe litru la o reducere de 25%. Măsura corelează restituirea unei părți din acciza pentru motorină cu mecanismul de reducere temporară a accizei introdus prin Legea nr. 162/2026. În perioada 16-31 august 2026, acciza a fost redusă cu 20%, astfel că ajutorul de stat pentru alimentările cu combustibil ale transportatorilor a fost de 57 de bani pe litru. Pentru perioada 1-15 septembrie 2026, acciza este redusă cu 25%, iar ajutorul de stat este de 43 de bani pe litru. Potrivit Ministerului Finanțelor, ajustarea are loc în contextul situației de criză declarate pe piața țițeiului și a produselor petroliere și urmărește menținerea sprijinului pentru operatorii de transport, cu respectarea Directivei 2003/96/CE privind impozitarea produselor energetice și a electricității. Autoritatea Rutieră Română, administratorul schemei de ajutor de stat, soluționează în prezent cererile transportatorilor aferente trimestrului al doilea din 2026.
Încasările valutare nete aduse în țară din transporturile internaționale de mărfuri (exportul de servicii) au fost printre principalii piloni care au asigurat un excedent stabil al balanței de servicii a României. Sectorul transporturilor (rutier, feroviar, aerian și maritim) generează anual o Valoare Adăugată Brută (VAB) directă estimată între 5% și 6% din PIB-ul național. România va pierde sume mari datorită migrării activității de transport rutier internațional, inclusiv a personalului direct implicat. Totodată, ponderea la exporturi a transportului rutier de mărfuri în total transport rutier este de aproximativ 80%, de aceea orice măsură care nu ar sprijini acest trend ar afecta negativ economia României.
De la costurile cu energia și combustibilii pornește totul în economie. Mediul economic este deja afectat prin supraimpozitare, datorie publică de 1190 miliarde lei, deficitul bugetar pe 2025 este de 8% conform ESA și inflație la 8,2%.
Față de această situație vă adresez următoarea interpelare: La ce dată veți majora compensațiile acordate transportatorilor români?

Comments are closed