Adresată: Domnului Prim-ministru FLORIN CÎȚU
De către: dl. Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe
dl. Deputat Florin Lucian Pușcașu
Circumscripția electorală nr.35, Suceava
Obiectul interpelării: Stopați deprecierea cursului de schimb prin demisia din funcția de Prim-ministru.
Domnule Prim-ministru,
Instabilitatea politică a depreciat şi mai mult leul în raport cu moneda europeană, lucru greu de ţinut în frâu în ciuda intervenţiilor Băncii Naţionale a României, potrivit unei analize a experților în domeniu.
Situaţia de pe piaţa valutară reflectă o preocuparea indusă de ambianţa politică actuală. Instabilitatea guvernamentală pune presiune sporită pe valoarea leului, şi, în condiţiile actuale, ar putea ajuta la devansarea momentului de atingere sau chiar depăşire a pragului de 5 lei pentru un Euro, în următoarele zile.
Pe fondul deprecierii accentuate a leului față de de euro, Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, oferă o explicație acestui fenomen.
Potrivit lui Vasilescu, “de vină pentru explozia cursului valutar ar fi mai multi factori, printre care deficitul comercial dar și criza politică”.
Domnule Prim-ministru, acum o săptămână ați declarat public următoarele:
“E foarte complicat să spunem că ceea ce se întîmplă cu cursul are legătură cu situația politică.“
Între declarațiile dumneavoastră și ale domnului Vasilescu suntem de partea dînsului întrucît dumneavoastră ați fost, cel puțin o data în viață de “cealaltă parte a leului” fiind, în anul 2008, la originea unui atac speculativ asupra leului cînd au crescut dobînzile la creditele în lei din această cauză.
Față de această situație, solicităm să ne răspundeți la următoarea interpelare:
Care sunt măsurile pe care le veți lua pentru oprirea deprecierii monedei naționale, care determină suplimentar, față de majorarea prețului la gaze, energie și combustibili, un lanț întreg de scumpiri și dacă nu luați în calcul o demisie, de urgență, pentru a atenua influența crizei politice asupra cursului valutar?
Nu există răspunsuri