Pușcașu Florin, Antonio Andrușceac și Feodorov Lucian – comunicat de presă – Trei deputaţi AUR au participat la comemorarea a 80 ani de la masacrul de la Lunca.

Deputaţii AUR Antonio Andruşceac, Lucian Feodorov şi Lucian Florin Puşcaşu au participat pe 14 februarie 2021 la comemorarea masacrului de la Lunca, în care peste 600 de români au fost ucişi de către armata sovietică în februarie 1941.Cu 80 de ani în urmă, la câteva luni de la anexarea brutală şi nejustificată a ţinutului Herţei, alături de Basarabia şi Nordul Bucovinei, în urma Pactului Hitler-Stalin (cunoscut şi ca Pactul Ribbentrop-Molotov), câteva sute de ţărani români din regiunea Cernăuţi au încercat să se refugieze în ceea ce mai rămăsese din România interbelică, pentru a scăpa din „paradisul comunist”, în care fără voia lor s-au trezit captivi. Forţele sovietice de ocupaţie i-au secerat cu mitralierele. A fost doar unul din masacrele care au avut loc la adresa etnicilor români motivate de ideologia internaţionalistă, anti-naţională şi materialistă care a fost comunismul.În condiţiile în care se vorbeşte de eliminarea istoriei din şcoli sau de reducerea până la insignifianţă a acestei discipline, este mai necesar ca oricând să păstrăm în conştiinţa naţională astfel de evenimente, făuritoare de destin şi identitate. La fel de important este să ne amintim că dorinţa de libertate a indivizilor şi a popoarelor nu poate fi înăbuşită sau extirpată de nici un fel de experiment social.„Astăzi, aici, nu evocăm un moment fast din istoria noastră, a bucovinenilor, ci comemorăm un mormânt al românismului şi ne amintim de una dintre nu puţinele atrocităţi înfăptuite de soldaţii ocupaţiei sovietice împotriva românilor bucovineni; a unor bucovineni care, în februarie 1941, după o jumătate de an trăită în compania deportărilor şi a torturilor cotidiene, şi-au dorit evadarea din paradisul proletar, părăsindu-şi casele şi avutul pentru a trece Prutul îngheţat şi a se refugia în ţara rămasă liberă”, a afirmat Florin Puşcaşu, deputat AUR de Suceava, în discursul ţinut la troiţa din Valea Plângerii, comuna Lunca, Ucraina.Evenimentul de comemorare a victimelor masacrului de la Lunca a fost organizat de către Societatea pentru limbă şi cultură românească „Grigore Nandriş”, una din organizaţiile non-guvernamentale care militează pentru drepturile minorităţii române din Ucraina, pentru păstrarea memoriei şi identităţii acestei comunităţi. Grigore Nandriş a fost un lingvist român, profesor la universităţile din Cernăuţi, Cracovia, Bucureşti, Londra şi Oxford, născut în satul Mahala, situat astăzi în raionul Noua Suliţă din Ucraina.Dumnezeu să-i odihnească pe toţi martirii neamului românesc!Dumnezeu să-i ierte pe toţi cei care au susţinut sau încă mai susţin comunismul!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]