Petrișor Peiu, senator AUR, prezintă motivele care vor fi găsite în textul moțiunii împotriva Guvernului Ciolacu II

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică motivele care stau la baza moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II.

”În primul rând, după plecarea președintelui Iohannis, premierul Ciolacu, celălalt complice la actul din 6 decembrie, prin care s-au anulat alegerile în mod nejustificat, trebuie să plece și el și astfel se va face curățenie: cei doi principali vinovați de ilegalitatea din 6 decembrie vor fi plecați de la putere.
În al doilea rând este vorba de performanța în sine a Guvernului, guvern care a ajuns o rușine națională!”, a spus Petrișor Peiu.

”Vorbim în primul rând despre suspiciunile grave referitoare la integritatea primului ministru, care nu a reușit să răspundă în mod credibil celor două mari probleme care i s-au pus.
* În primul rând, nu a reușit să demonstreze că nu a mințit în legătură cu diploma sa de Bacalaureat, nimeni nu a văzut-o până acum.
* În al doilea rând, nu a reușit să convingă pe nimeni că nu a comis o ilegalitate sau cel puțin o imoralitate atunci când a apelat la avioanele private Nordis pentru a zbura spre destinații de lux de pe Coasta de Azur.

Al doilea motiv care se va regăsi în textul moțiunii de cenzură este legat de faptul că guvernul a mințit cu nerușinare o țară întreagă și, în primul rând, Parlamentul. Este vorba despre votul de învestire a Guvernului, din 23 decembrie, vot prin care Parlamentul a aprobat nu numai o listă de miniștri propusă de Marcel Ciolacu, ci și un program de guvernare. Ei bine, la numai șapte zile după aprobarea acelui program de guvernare în Parlament, Guvernul a nesocotit și a întors în direcție contrară toate prevederile programului respectiv de guvernare, în sensul în care a coborât la jumătate pragul de impozitare pe cifra de afaceri la microîntreprinderi, a șters, a anulat în totalitate facilitățile acordate lucrătorilor din agricultură, industria alimentară, IT și construcții, a majorat impozitul pe dividende de la 8% la 10%.

Al treilea motiv regăsit în textul moțiunii de cenzură este imoralitatea înghețării pensiilor la numai patru luni după ce a fost pusă în aplicare noua lege a pensiilor.

Și, în fine, ultimul motiv este înghețarea alocațiilor”, a explicat Petrișor Peiu.

”Pentru toate aceste motive, guvernul Marcel Ciolacu trebuie să plece!”, a conchis Petrișor Peiu.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]