Petrișor Peiu (senator AUR): „Deficitul bugetar, dovada eșecului unei guvernări fără direcție”

Senatorul AUR Petrișor Peiu acuză guvernul PSD-PNL-USR-UDMR că, deși a impus măsuri fiscale dure, deficitul bugetar rămâne la un nivel similar cu anul trecut, fără semne de redresare.

„Au trecut 8 luni din anul 2025 și vedem fix același deficit bugetar ca anul trecut. Între timp, guvernul PSD, PNL, USR, UDMR a luat următoarele măsuri: a tăiat toate facilitățile fiscale din IT, construcții, agricultură și industria alimentară; a redus la jumătate pragul de venit la microîntreprinderi; a crescut TVA-ul cu două puncte procentuale; a crescut și cota redusă de TVA cu două puncte procentuale; a introdus CASS la cele mai amărâte categorii sociale; a crescut norma profesorilor cu două ore”, a declarat senatorul AUR.

Totodată, Petrișor Peiu subliniază că, în ciuda acestor măsuri agresive, situația bugetară nu doar că nu s-a îmbunătățit, ci s-a agravat.

„Cu alte cuvinte, toată țara suferă. Și pentru ce, dacă deficitul bugetar este același ca anul trecut? 4,6% din produsul intern brut este deficitul bugetar. În termeni nominali avem 86 de miliarde de lei deficit bugetar la opt luni. Anul trecut, în primele opt luni, era 80 de miliarde de lei deficit bugetar. Este foarte clar astăzi că oricâte taxe ar mări, oricâte biruri noi ar pune pe spinarea românilor, oricât ar asupri profesorii, guvernul va reuși să cheltuie toți acești bani în secunda doi. Fără niciun rezultat”, a spus Petrișor Peiu.

De asemenea, senatorul AUR evidențiază lipsa de direcție și incoerența fiscală a coaliției aflate la putere, arătând că România plătește din greu pentru amatorismul politic al unei guvernări pierdute.

„Este o politică fără cap și fără coadă. Nimeni nu mai știe de unde au plecat și unde au ajuns. Și vă spunem noi: au ajuns fix la același deficit bugetar ca anul trecut, deși au crescut taxele în asemenea hal. Este clar că suntem pe un curs greșit. Este clar că actuala coaliție duce țara spre un zid de care se va lovi, iar consecințele vor fi dezastruoase. Acești oameni trebuie opriți până nu vor distruge cu totul această țară”, a mai afirmat Petrișor Peiu.

Distribuie acest articol!