Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Președintele Nicușor Dan trădează interesele României și abandonează Republica Moldova”

„Relația cu frații de peste Prut este prioritatea Alianței pentru Unirea Românilor – AUR,  unicul partid din România care prin programul său are ca obiectiv Unirea Republicii Moldova cu România.

Prevederile documentelor semnate de președinții Volodymyr Zelenski și Nicușor Dan comune privind așa-zisul parteneriat strategic dintre Ucraina și România afectează grav interesele României și Republicii Moldova. Fără nicio consultare prealabilă cu forțele politice parlamentare, cu mediul academic și universitar și cu societatea civilă, președintele Nicușor Dan a rupt consensul național privind susținerea Republicii Moldova ca prioritate a politicii externe a României.

Ne opunem alocării de resurse pentru îndeplinirea angajamentului luat de președintele Nicușor Dan privind interconectarea cu Ucraina prin construirea de linii de înaltă tensiune de 400 kilovolți  Suceava – Cernăuți și de 110 kilovolți Siret – Porubnoe, atâta timp cât România nu a realizat interconectările energetice cu Republica Moldova.

Linia Isaccea-Vulcănești încă nu este finalizată iar liniile Suceava-Bălți și Strășeni – Gutinaș nici măcar nu sunt începute.

Republica Moldova este conectată energetic cu Ucraina din perioada sovietică. Propunerea de realizare a interconexiunilor cu Ucraina înaintea celor cu Republica Moldova este în interesul Ucrainei, pentru că astfel Republica Moldova va primi energie din România și de pe piața europeană prin Ucraina, devenind dependentă de acest stat.

Considerăm aberantă idea de a asigura securitatea energetică prin coridoare care trec prin zone de război, acesta fiind alt motiv pentru care ne opunem aranjamentului Nicușor Dan – Zelensky. De asemenea, pentru a asigura pe deplin securitatea energetică a Republicii Moldova propunem ca magistrala de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești să aibă traseul exclusiv pe teritoriul românesc până la frontiera Republicii Moldova, renunțând la scurtul tronson ucrainean, expus  riscurilor războiului. Ar fi necesar doar un ocol de la Isaccea la Galați.

Ne opunem cu indignare aranjamentului Nicușor Dan – Zelensky privind finanțarea Ucrainei de către România din fondurile asistenței oficiale pentru dezvoltare, considerând că este un atac la adresa relației României cu Republica Moldova. Ca stat membru UE și candidat la OCDE România alocă asistență de dezvoltare în străinătate de peste 587 milioane dolari annual, Republica Moldova principalul beneficiar, cu peste 50% din volumul asistenței. Alocări  pentru Ucrainadin asistența oficială pentru dezvoltare  ar însemna tăieri pentru Republica Moldova. România deja alocă sume imense pentru Ucraina pe care o finanțează în mai multe feluri direct și indirect. Pretenția de a se acorda și Ucrainei finanțări din asistența pentru dezvoltare în dauna Republicii Moldova vizează în realitate scăderea legăturilor dintre România și Republica Moldova.

AUR susține poziția Republicii Moldova exprimată prin președintele Maia Sandu ca aderarea la Uniunea Europeană să se facă pe criterii meritocratice. Aceasta înseamnă să fie luate în considerare progresele Republicii Moldova privind reformele interne și închiderea capitolelor de negociere cu UE în vederea aderării și nicidecum evoluțiile politice legate de Ucraina. Ne opunem ca Republica Moldova și Ucraina să fie tratate  ”la pachet” în privința aderării la UE.

Din această perspectivă dezaprobăm mențiunile din angajamentul Nicușor Dan – Zelenski privind soluționarea conflictului transnistrean, mai ales că au fost făcute în absența Republicii Moldova. Miza menționării conflictului transnistrean  este aceea că de unde inițial în parcursul aderării Republicii Moldova  la UE această problemă  fusese lăsată în suspensie,urmând a fi soluționată după aderare,  acum se impune ca țintă mișcătoare Republicii Moldova mai întâi reglementarea conflictului și abia apoi aderarea la UE. Așadar, menționarea problemei transnistrene în declarația comună Nicușor Dan – Zelenski nu este de natură să ajute la integrarea europeană a Republicii Moldova și a fost făcută exclusiv în interesul Ucrainei, care urmărește să fie tratată ”la pachet” cu Republica Moldova de către UE.

În acest context ne opunem ferm angajamenului luat de președintele Nicușor Dan privind ”cordonarea strategică trilaterală” între România, Republica Moldova și Ucraina cu scopul de a avea abordări unite în problem de interes comun. Relația specială dintre România și Republica Moldova, bazată pe identitatea națională comună, nu suportă interferența unui stat terț și cu atât mai puțin a unui stat care are interese diferite de cele două state românești.

AUR deplânge faptul că președintele Nicușor Dan și-a asumat în numele României angajamente care sunt în exclusivitate propuse de Ucraina, în interesul acestui stat. AUR este cel mai mare partid din România și în vederea preluării puterii acționează responsabil și în conformitate cu consensul național în privința relațiilor cu Republica Moldova. Îi asigurăm pe cetățenii Republicii Moldova că nu îi vom abandona niciodată, pentru că sângele apă nu se face”, a declarat Petrișor Peiu, senator AUR.

Distribuie acest articol!