Domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,
Iau cuvântul, astăzi, pentru a semnala o situație care arată, ca într-o radiografie, modul în care această guvernare gestionează ultima etapă a Planului Național de Redresare și Reziliență.
La 31 august 2026, PNRR-ul intră în termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor rămase și, cu alte cuvinte, mai avem câteva săptămâni. Și, în loc de bilanțuri, descoperim ținte care figurează senin cu starea „în implementare”, deși scadența lor a trecut deja.
Una dintre ele este cuprinsă în Componenta C16 – REPowerEU și ar fi trebuit dusă la capăt de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului. Este vorba despre crearea și punerea în funcțiune a unui registru național unic al terenurilor aflate în proprietatea statului — un instrument prin care 84.000 de hectare, identificate ca degradate sau neproductive, urmau să fie desemnate drept zone de accelerare pentru producerea de energie din surse regenerabile. Termenul: trimestrul I al anului 2026. Realitatea de astăzi: țintă restantă, stare „în implementare”.
Și aici, stimați colegi, începe adevărata problemă: pentru că acest registru nu este o formalitate izolată, ci reprezintă prima verigă dintr-un lanț de jaloane care depind unul de altul, adică, de înființarea registrului depinde semnarea contractelor de concesiune pentru terenurile incluse în zonele de accelerare — prevăzută pentru trimestrul II 2026. Iar încadrarea juridică a acestor terenuri presupune modificarea cadrului legal, respectiv completarea Legii nr. 268/2001 — demers programat tot pentru trimestrul II 2026.
Vedeți, așadar, absurdul situației – registrul ar fi trebuit să fie, deja, gata, deși temeiul legal care să permită desemnarea zonelor de accelerare și concesionarea lor urmează abia să fie adoptat. Se construiește acoperișul înainte de a turna fundația. Este o eroare de secvențiere care nu ține de ghinion, ci de lipsă de coordonare între un minister și altul, între un termen și altul.
Consecințele nu sunt teoretice: dacă registrul întârzie, întârzie concesiunile. Dacă întârzie legea, întârzie tot. Iar dacă lanțul se rupe, România riscă să piardă fonduri din finanțarea REPowerEU — bani europeni pe care i-am fi putut transforma în capacitate energetică, dar pe care îi tratăm cu o ușurință greu de explicat unui cetățean care plătește facturi tot mai mari.
Dincolo de termene, există și o întrebare de fond pe care o adresez public: cine garantează că, în graba de a bifa un jalon înainte de 31 august, nu vor fi scoase din circuitul agricol terenuri productive? Cele 84.000 de hectare trebuie să fie cu adevărat degradate sau neproductive, confirmate prin studii pedologice independente — nu terenuri bune, sacrificate pentru a salva un calendar ratat. Pământul agricol al statului român nu este o monedă de schimb pentru întârzierile administrației!
De aceea, de la această tribună, cer Ministerului Agriculturii și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să iasă public și să spună adevărul: în ce stadiu este registrul, câte hectare au fost efectiv clasificate, unde se află modificarea Legii nr. 268/2001 și ce plan de contingență există pentru a nu pierde banii din REPowerEU.
Pentru că românii merită un răspuns, nu o stare de „în implementare” repetată până când expiră termenul și, odată cu el, finanțarea!
Comments are closed