România rurală moare, încet, în timp ce Guvernul mimează interesul pentru sănătatea cetățenilor – în sute de comune din țară, cabinetele medicale sunt fie închise, fie complet nefuncționale, fie deservite de medici care vin o dată pe săptămână sau deloc. Lipsa dotărilor, birocrația sufocantă, salariile nemotivante și dezinteresul cronic al statului îi determină pe medici să fugă de mediul rural, lăsând zeci de mii de oameni fără asistență medicală primară…
Este o realitate revoltătoare, stimați colegi: în anul 2025, în Uniunea Europeană, copiii, bătrânii și bolnavii cronici din satele României sunt lăsați de izbeliște, fără consultații, fără prevenție, fără urgențe tratate la timp. Singura “politică de sănătate” a Guvernului în mediul rural pare să fie abandonul organizat!
Este un act de cinism politic, domnule ministru Rafila, să vorbiți despre digitalizarea sănătății, în timp ce mii de români nu au acces nici la un termometru într-un cabinet funcțional. Este datoria Guvernului să garanteze dreptul constituțional la sănătate, indiferent de domiciliu!
Pentru că România rurală nu este a doua Românie! Este România adevărată, care v-a trimis în funcții și care merită respect, ci nu uitare!
Comments are closed