Păucean-Fernandes Luminița – Întrebare – Clarificări suplimentare, privind valorificarea mineralelor rare naționale

Adresată: Domnului Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

De către Doamna Senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR   

Obiectul întrebării: Clarificări suplimentare, privind valorificarea mineralelor rare naționale

Stimate Domnule Ministru,

          V-am adresat în luna aprilie o interpelare legată de finanțarea de către Comisia Europeană cu 615 milioane de euro a trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești – la Gorj, Hunedoara și Bihor. “Este vorba de trei investiții prin care se vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii – vorbim aici de grafit, magneziu și cupru. Aceste materii prime, esențiale și critice, totodată, sunt folosite în primul și în primul rând în energie, aviație și în industria de apărare”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la acea dată, alături de dumneavoastră.

          În contextul în care resursele minerale rare capătă o relevanță geopolitică tot mai mare, devine imperios să asigurăm o gestionare suverană și responsabilă a acestora pentru că au caracter strategic, deci trebuie valorificate în interes național, echilibrând atragerea de investiții cu menținerea controlului asupra patrimoniului natural al țării.

          În acest sens, domnule ministru, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări suplimentare: 

1.Care este mai exact legislația, precum și normele proprii care asigură accesul public la datele și informațiile ANRMPSG referitoare la activitatea minieră desfășurată la nivel național?

    2. Are în vedere ANRMPSG sau Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului implementarea unui platforme on-line transparente, actualizate în timp real, care să includă stadiul proiectelor, clauzele contractuale și indicatorii financiari cheie?

    3. Cum poate societatea civilă și reprezentanții aleși să participe la supravegherea acestor procese? 

    4. Care sunt măsurile pe care Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului le are în vedere în ceea ce privește sprijinirea construirii unor capacități industriale românești care să permită prelucrarea mineralelor extrase în produse finite, cu valoare adăugată, astfel încât România să nu devină un simplu exportator de materii prime? 

                                                                                                                                                                                                       

    Distribuie acest articol!