Păucean-Fernandes Luminița – Interpelare – Măsuri de sprijin strategic pentru menținerea producției Dacia la Mioveni și evitarea relocării investițiilor auto

Adresată: Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Doamnei Diana-Anda Buzoianu

De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Obiectul interpelării: Măsuri de sprijin strategic pentru menținerea producției Dacia la Mioveni și evitarea relocării investițiilor auto

          Stimată Doamnă Ministru,

          Declarațiile recente ale conducerii Grupului Renault, conform cărora fabricarea noului model Dacia la Mioveni nu mai este o certitudine, reprezintă un semnal de alarmă major pentru economia României. Industria auto contribuie cu aproximativ 13% la PIB-ul național, iar uzina de la Mioveni este inima acestui sector.

          Mihai Bordeanu, Head of Country Dacia România, a fost explicit: decizia depinde de stabilitate și predictibilitate, indicând Programul „Rabla” ca un pilon esențial. Totuși, semnalele contradictorii venite dinspre Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) privind bugetarea acestui program în 2026 au creat un climat de incertitudine care favorizează relocarea producției către alte piețe din regiune.

          Având în vedere rolul crucial al Ministerului pe care îl conduceți în stimularea pieței auto verzi și în susținerea decarbonizării industriale, vă solicit răspunsuri argumentate la următoarele puncte:

1.Având în vedere declarațiile dumneavoastră anterioare privind prioritizarea proiectelor de apă și canal în detrimentul subvențiilor auto, cum intenționați să armonizați obiectivele de mediu cu nevoia de a menține un gigant industrial în țară? Există un plan de finanțare multianual pentru „Rabla” care să ofere Dacia certitudinea necesară pentru noul model?

2.În afară de programul “Rabla”, ce scheme de ajutor de stat indirect sunt avute în vedere pentru a ajuta Uzina Dacia să își compenseze costurile indirecte ale emisiilor, astfel încât producția locală să rămână competitivă față de fabricile Renault din Maroc sau Turcia?

    3.Cum va accelera Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor programele de instalare a stațiilor de încărcare rapidă și pe cele de reciclare a bateriilor astfel încât România să devină un ecosistem complet pentru modelele electrice și hibride pe care Dacia dorește să le producă?

    Distribuie acest articol!

    Comments are closed

    MAI MULTE ARTICOLE

    Adresată de către domnul senator: Marius-Valentin ROMAN Circumscripția electorală: Nr. […]