PARLAMENTUL TRĂDĂRII NAȚIONALE

Partidul AUR a constatat cu prea puțină surprindere că, prin adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc, actualele partide parlamentare sunt complice ale grupării iredentiste și anti-constituționale numite UDMR.

Acest proiect de lege, care încalcă flagrant prevederile Constituției României și care prevede desființarea statului național, suveran, unitar și indivizibil România, a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților încă din data de 23 aprilie 2020!

Până ieri, 27 aprilie, nici un politician sau partid din actualul parlament al rușinii naționale nu a luat act de acest lucru, nu a făcut vreo declarație și nu a condamnat acest proiect de lege. Asta înseamnă că fie aceste partide sunt total incompetente, fie lucrează la distrugerea statului român.

George Simion, copreședinte al AUR a declarat că „într-o țară normală, a lucrurilor bine făcute, toți deputații ar fi fost anchetați pentru trădare națională. Indiferent că sunt incompetenți sau trădători, acești oameni nu au ce căuta în forul legislativ suprem al țării”.

Claudiu Târziu, copreședinte al AUR: „Partidul AUR cere instituțiilor statului român, dacă mai există și dacă mai funcționează, anchetarea inițiatorilor legii și a grupării extremiste și anti-constituționale UDMR”.

AUR cere președintelui României, Klaus Iohannis, în calitatea sa de „garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării” să condamne de urgență proiectul de lege și să ia toate măsurile pentru sancționarea inițiatorilor. În calitate de președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării, domnul Klaus Iohannis, are datoria să acționeze cu celeritate împotriva acestei amenințări deosebit de grave cu privire la integritatea României. În caz contrar, prin inacțiune, se face părtaș al acțiunilor UDMR.

AUR solicită Parlamentului României adoptarea de urgență a unui pachet de legi pentru protejarea românilor din județele Harghita, Covasna și Mureș, o minoritate lipsită de drepturi în propria țară și aflată la mâna satrapilor UDMR, precum și intervenția forțelor coercitive ale statului în privința acțiunilor iredentiste din județele Satu Mare și Bihor.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

               Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Sedința Senatului din data de: 29.03.2023 Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai […]
Adresată:  Domnului Nicu MARCU, președinte al Autorității Naționale de Supraveghere Financiară De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 29/03/2023 Obiectul întrebării: Acoperirea despăgubirilor de către firmele de asigurări în situația producerii unor cutremure majore. Stimate domnule […]
Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar Stimată doamnă Ministru, […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: situația medicilor de familie la nivel național Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,                 La începutul săptămînii […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Situația privind importul deșeurilor Stimate domnule Ministru, Gestionarea deșeurilor reprezintă o problemă majoră pentru mediul […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Combaterea secetei și protejarea mediului în regiunea Valea Prutului Stimate domnule Ministru, În ultimii ani, […]