Niculina Stelea (senator AUR): „Mimați o reformă. Ați căutat doar un titlu de presă care să sune bine”

Senatorul AUR Niculina Stelea a declarat astăzi, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, convocată pentru dezbaterea moțiunilor de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, că puterea dă dovadă de ipocrizie, de mimarea reformei și de perpetuarea privilegiilor pentru clientela politică.

„Le-ați promis românilor că dacă vor accepta pastila amară a austerității și își vor plăti taxele, în continuare veți face dreptate și veți intra cu șenilele tancurilor peste pilele cunoștințelor și relațiilor angajate în instituțiile statului. O parte a românilor v-au crezut. Din păcate, pachetul legislativ privind autoritățile autonome dovedește că nu vă respectați angajamentele. Mimați o reformă. Sunt peste 100 de instituții autonome de verificare și control. De ce v-ați limita doar la cele 3 pe care le-ați promovat în actul următor? De ce nu ați mers peste Consiliul Concurenței? Sau poate peste BNR? Sau peste Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, sau la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, sau la Apele Române, sau la Autoritatea Aeronautică Română. Și lista ar putea continua. Răspunsul este simplu: Nu ați vrut reformă. Ați căutat doar un titlu de presă care să sune bine”, a declarat Niculina Stelea.

Aceasta a criticat și modul în care guvernul a „rezolvat” problema salariilor în instituțiile autonome:

„Așa că ați venit cu ideea să luați 30% din salariile directorilor celor 3 instituții și 10% din salariul personalului de execuție. Dar nu v-ați atins de cei numiți politic în funcțiile de conducere. Este o simplă scamatorie. Problema este că proiectul legislativ nu modifică deloc legislația primară de înființare, organizare și funcționare a celor 3 instituții care le conferă acestora un grad foarte mare de libertate în a stabili organigramele și salariile. Aceste instituții sunt autorități publice autonome și finanțate din venituri proprii constând în taxe impuse jucătorilor din industria supravegheată de ele. Potrivit legilor de funcționare, ANR este independentă decizional, organizatoric și funcțional. ASF este instituție independentă decizional, organizatoric și funcțional față de celelalte autorități publice”, a explicat senatoarea AUR.

Niculina Stelea a subliniat lipsa oricărei fundamentări și a arătat caracterul fals al reformei promovate de guvern:

„De altfel, în modul cel mai caragios cu putință, dar și ilegal, cei care au motivat această bucată din pachetul legislativ nu au pus nici măcar o evaluare a impactului financiar. Și totuși, ca să dați aspectul muncii, v-ați angajat răspunderea pe ceva ce nu are nicio valoare. Aveți, domnule prim ministru, oportunitatea să mergeți pe băieții care gestionează piața energiei, să vedeți cum producem mai multă energie decât consumăm și am ajuns să fim în top 3, la nivel european, la facturile pentru curent electric, ajustate la puterea de cumpărare a populației. Și asta înainte de liberalizarea de la 1 iulie, când facturile practic s-au dublat. Dar nu ați vrut și pentru că, în secret, vă bucurați când incasați mai mulți bani” a conchis Niculina Stelea.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE