„De peste zece ani, BNR permite extracția de plusvaloare în străinătate prin păstrarea forțată a cursului valutar la un nivel aproape constant.
Din 2015 până acum, euro a avut un parcurs artificial menținut aproape constant. S-a depreciat cu doar 10%, de la aproximativ 4,5 lei în 2015 la aproximativ 5 lei în prezent.
Controlul BNR asupra cursului valutar este vechi. Până în 2009, leul a fost lăsat să se deprecieze în raport cu euro, pentru a merge cât de cât în linie cu inflația care a măcinat economia românească.
În schimb, din 2009 încoace, identificăm un control riguros al cursului valutar, pe trei paliere apropiate:
⁃ 2009 – 2011: 4,25 lei/€
⁃ 2012 – 2017: 4,5 lei/€
⁃ 2021 – 2025: 5,0 lei/€
Din 2009 până în 2025, cursul valutar leu-euro a crescut de la 4,25 la 5,0. Adică o depreciere de 20%.
În acest timp, inflația a dus deprecierea leului la 100%. Cel puțin la nivel oficial, în 2025 leul are puterea de cumpărare înjumătățită. Ce cumpăram în 2009 cu un leu, cumpărăm acum cu doi lei.
Deci leul s-a depreciat față de euro cu 20%. În schimb, inflația l-a erodat cu 100%. Deprecierea externă: 20%. Cea internă: 100%.
A rezultat un decalaj între euro și inflație care, din 2009 încoace, s-a mărit constant, ajungând în prezent la 80%. Un decalaj favorabil exportatorilor, atât celor autohtoni, cât și companiilor străine – multinaționalelor.
Cum beneficiază firmele multinaționale?
Inflația crește. Prețurile sunt din ce în ce mai mari. O firmă multinațională are cifră de afaceri și profit din ce în ce mai mari în moneda locală, leul. Profitul nu este impozitat de stat.
Cursul este relativ stabil. Schimbi din ce în ce mai mulți lei la un curs relativ constant. Obții din ce în ce mai mulți euro pe care îi transferi prin optimizări fiscale spre metropolă, unde ai sediul fiscal.
Acolo ești taxat de statul tău, care distribuie bunăstarea către cetățenii săi, austrieci, francezi sau alte naționalități. Nu români.
Astfel a contribuit BNR la bunăstarea statelor unde sunt înregistrate respectivele multinaționale”, a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.
Comments are closed