Nicolae MÎNDRESCU – Declarație politică – Apa și canalizarea în satele Vâlcii — o promisiune europeană pe care statul român o amână de la un an la altul

Doamnelor și domnilor deputați,

Există un test simplu prin care se măsoară seriozitatea unui stat față de proprii cetățeni, precum și nivelul de civilizație – dacă, în anul 2026, un om dintr-un sat al țării poate deschide un robinet și poate avea apă curată, și dacă ceea ce folosește se întoarce în natură printr-o stație de epurare, iar nu într-un șanț de la marginea drumului, atunci putem spune că statul își respectă contribuabilii. Din păcate, însă, pentru o parte însemnată a locuitorilor din mediul rural al județului Vâlcea, acest test încă nu este trecut.

Există comunități întregi care, la peste un deceniu și jumătate de la aderarea României la Uniunea Europeană, nu dispun, nici astăzi, de un sistem centralizat de canalizare și de epurare a apelor uzate – avem, în județ, gospodării racordate la apă, dar nu și la canalizare și localități în care rețeaua de apă potabilă nu acoperă toate satele aparținătoare.

Operatorul regional Apavil, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, administrează aceste servicii într-un număr de unități administrativ-teritoriale, însă harta racordării rămâne, în mediul rural, plină de pete albe.

Am constatat, în vizitele pe care le fac în circumscripția electorală, că obligațiile legale de sănătate publică nu sunt respectate, anume, încă nu s-a înțeles faptul că directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale și directiva (UE) 2020/2184 privind calitatea apei destinate consumului uman nu sunt recomandări, ci angajamente asumate de statul român! Iar Legea nr. 241/2006 a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare și Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice impun autorităților datoria de a asigura aceste servicii, nu de a le tergiversa!

Problema pe care o semnalez prin această declarație politică s-a agravat în ultimele luni: în decembrie 2025, Guvernul a fost nevoit să adopte, prin ordonanță de urgență, măsuri de salvare pentru peste 500 de proiecte de apă, canalizare și gestionare a deșeurilor, proiecte cu un progres fizic de până la 30 la sută care nu se mai încadrau în jaloanele și termenele Planului Național de Redresare și Reziliență. Aceste investiții au fost preluate la finanțare de Administrația Fondului pentru Mediu, în limita unui buget estimat la circa 4,34 miliarde de lei. Traducerea, în limbaj simplu, este următoarea: lucrări începute cu bani europeni au rămas fără sursa de finanțare la jumătatea drumului, iar statul a trebuit să improvizeze o soluție pentru a nu pierde ce s-a construit deja și pentru a evita penalitățile.

Întreb, de la această tribună, ce se întâmplă cu proiectele Vâlcii, câte șantiere de apă și canalizare din județ au fost prinse în această preluare, în ce stadiu se află și cine garantează că tranziția de la o sursă de finanțare la alta nu se transformă într-o nouă perioadă de oprire a lucrărilor? Pentru că, în experiența ultimilor ani, fiecare schimbare de mecanism financiar a însemnat luni pierdute pe teren.

La toate acestea se adaugă încă o povară pe care oamenii o resimt imediat – de la 1 ianuarie 2026 au fost aprobate majorări de tarif la apă și canalizare în aria de operare, adică le cerem cetățenilor din satele Vâlcii să plătească mai mult pentru un serviciu pe care mulți dintre ei încă nu îl primesc integral. Este o asimetrie greu de explicat unui om care vede factura crescând, dar nu vede țeava ajungând până la poarta lui.

Nu arunc vina asupra unei singure instituții sau a unui singur guvern. Întârzierile se acumulează de mai multe cicluri de finanțare, iar responsabilitatea este împărțită. Am venit să cer ca aceste investiții să fie tratate ca prioritate reală, nu declarativă: un calendar ferm de finalizare pentru fiecare proiect din județ, transparență asupra stadiului lucrărilor și un mecanism de protecție pentru consumatorii vulnerabili din mediul rural, care nu pot duce simultan tarife mai mari și servicii incomplete.

Apa curată și canalizarea nu sunt un lux urban, sunt minimul pe care un stat membru al Uniunii Europene îl datorează fiecărui sat al său! Iar Vâlcea rurală așteaptă, de prea mult timp, ca acest minim să devină realitate!