Cât de drept mai este statul de drept, când cetățeanul de rând se teme mai mult de instituții decât de infractori, de cei pe care ar trebui să-i pedepsească legea?
Statul de drept nu a fost niciodată și nu este nici acum doar un slogan de campanie. E un contract între cetățean și instituții. Cetățeanul consimte să plătească taxe, impozite, pentru ca instituțiile să îi ofere siguranță și să ia deciziile corecte. Dar când justiția întârzie sau trișează, când deciziile luate sunt arbitrare sau de-a dreptul scandaloase și când oamenii simpli văd că dreptatea e un lux pe care doar clica de la putere și-l poate permite, atunci contractul nu mai are nicio valoare.
Avem instituții de forță care par să uite că forța lor rezidă din lege și din respectul pentru drepturile constituționale, nicidecum din frica indusă populației cu amenzi, gaze lacrimogene și cătușe. Căci tocmai aici e punctul nevralgic: abuzurile instituțiilor, fie ele reale sau suspicionate, erodează încrederea. Iar fără încredere, legea rămâne doar o măzgăleală pe hârtie.
Oamenii văd alegeri anulate, dosare făcute la comandă și folosite la momentul potrivit, dar văd și termene amânate ani de zile și dosare prescrise. Există un dublu standard. Și da, cetățenii simt că nu sunt egali în fața legii.
Dacă vrem un stat de drept autentic, trebuie transparență, responsabilitate și sancțiuni clare pentru derapajele instituțiilor. Nu vorbe meșteșugite și minciuni frumos ambalate, ci fapte. Dreptatea nu trebuie doar rostită, ea trebuie implementată.
Fără aceasta, statul de drept rămâne o promisiune goală, o cocardă politicianistă strident colorată cu care suntem mințiți de 36 de ani.
Comments are closed