Nicio faptă bună nu scapă nepedepsită!

Am atras atenția încă din 2023 că în anul electoral 2024 se vor inventa tot felul de lucruri în ceea ce privește AUR doar pentru a ne defăima, pentru a ne opri. Observăm că acest lucru se întâmplă încă din primele zile ale anului electoral 2024.

Au început cu trucaje video, cu tot felul de minciuni despre reprezentanții AUR, iar acum sistemul speriat de AUR a ales să treacă la următorul nivel: inventarea de dosare penale. Nici nu a început bine anul că primul dosar penal pe numele liderilor AUR a și apărut. Despre existența unui dosar privind așa-zise fapte de „coruperea alegătorului” am aflat din presă.

Nu cunoaștem conținutul plângerii, deci nu putem oferi detalii asupra unor lucruri pe care nu le știm. De-a lungul timpului au existat mai multe sesizări făcute de competitorii politici, toate fiind soldate cu neînceperea urmăririi penale.

Vedem că acesta este modul în care sistemul speră să câștige alegerile și în 2024, modul în care vor să oprească AUR. Nu ne vor intimida, ci, din contră, vom merge până la capăt. Dacă așa se gândesc ei că o să ne elimine, printr-o hârtie venită la ordinul domnului Ciolacu pentru „coruperea alegătorilor”, înseamnă că știu că vor pierde alegerile, sunt conștienți că românii s-au săturat de ei după 34 de ani de batjocură.

Vom duce lupta până la capăt pentru a înfăptui dreptate pentru România, iar la final de 2024 noi o să fim învingătorii!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]