Negru Corneliu – Declarație politică – Reducerea numărului de parlamentari de la 465 de senatori și deputați la maximum 300 de aleși într-un Parlament unicameral

Prezentată de către: senatorul Corneliu NEGRU

Circumscripţia electorală: nr.41 Vrancea

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Titlul declaraţiei politice: Reducerea numărului de parlamentari de la 465 de senatori și deputați la maximum 300 de aleși într-un Parlament unicameral.

Domnule Președinte al Senatului României,

Stimați colegi,

Iată că au trecut peste 15 ani de la referendumul inițiat în 2009 de către fostul președinte Traian Băsescu privind reducerea numărului de parlamentari de la 465 de senatori și deputați la maximum 300 de aleși într-un Parlament unicameral.

Astăzi reamintesc în fața plenului un adevăr pe care prea mulți încearcă să-l treacă sub tăcere: Poporul Român și-a exercitat suveranitatea atunci când, prin vot liber și democratic, a decis — la referendumul din 2009 — reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de membri și transformarea Parlamentului într-un for unicameral.

A fost un act evident de voință națională, un semnal puternic că românii doresc un stat mai suplu si  mai eficient . Cu toate acestea, de peste 15 ani, partidele care s-au succedat la guvernare au ignorat acest verdict al poporului, dovedind dispreț față de poporul suveran căruia îi datorează mandatul.

Constituția României spune limpede, la art. 2 alin. (1): „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”. Dar ce fel de reprezentanți și ai cui suntem noi, dacă nu respectăm voința celor care ne-au trimis aici?

 Într-o primă fază, prin Decizia CCR 682/2012 s-a lăsat impresia că un referendum consultativ (cum a fost cel din 2009, când Președintele a întrebat poporul dacă este de acord cu un parlament unicameral și 300 de parlamentari), produce totuși niște obligații pentru instituțiile statului să pună în aplicare voința exprimată la referendum a cetățenilor. Chiar dacă a fost un referendum consultativ, rezultatele validate ale acelui referendum exprimă voința populară, iar voința populară nu poate si nu trebuie sa fie ignorată de aleșii poporului. 

Exista in randul clasei politice din Romania o viziune asupra efectelor referendumului consultativ care l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.

Este momentul ca această nedreptate să înceteze. In calitate de senator al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor cer aplicarea  hotărârii Poporului Român și reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Nu mai putem tolera actualul sistem care a devenit  ineficient și rupt de realitate, un Parlament cu sute de membri care deseori nu reprezintă decât interese de partid, nu interesele națiunii.

Ignorarea acestei voințe populare înseamnă subminarea principiului suveranității naționale, consfințit în Constituția României. Într-un stat democratic, suveranitatea aparține poporului, iar reprezentanții săi au obligația să o respecte.

Românii au vorbit clar și răspicat. Iar noi, senatorii și deputații României, avem datoria să ascultăm. A ignora această voință populară înseamnă a sfida însăși ideea de democrație.

În numele celor care ne-au ales, în numele suveranității naționale și al respectului față de poporul român, cer ca această decizie exprimată la referendum să fie aplicată fără întârziere.

Poporul este suveran. Parlamentul trebuie să-l servească, nu să-l trădeze.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE