Nagy Vasile – declarație de presă – Dublul standard este de fapt o falsificare la scară mare a produselor alimentare.

Domnul Vasile Nagy, deputat AUR Arad, a depus la Camera Deputaţilor o declaraţie politică al cărei subiect vizează dublul standard de calitate al alimentelor, declarând: ”Dublul standard este de fapt o falsificare la scară mare a produselor alimentare, iar legislaţia, pe care o are România în acest moment şi mă refer la OUG 21/1992 privind protecţia consumatorilor pedepseşte falsificarea alimentelor. Standardul dublu la alimente este o realitate, este o problemă care ţine de funcţionarea pieţei unice şi de efectele nocive ale libertăţii de mişcare a mărfurilor dacă nu sunt respectate standardele de sănătate publică. Marea cantitate din mărfurile ce intră în categoria dublului standard se comercializează în mari structuri comerciale.”

Comisia Europeană a publicat date despre calitatea produselor comercializate în ţările Uniunii, care arată că peste o treime aveau o compoziţie diferită de la o ţară la alta, rezultatele nu includ şi România, pentru că autorităţile de la noi nu au trimis mostre pentru a fi testate.

Din 2017, preşedintele Comisiei Jean-Claude Juncker, a abordat problema produselor cu dublu standard de calitate în discursul său privind starea Uniunii, Comisia Europeană a adoptat diferite iniţiative care au vizat: clarificarea, pe cale legislativă, a situaţiilor în care standardele duble de calitate a produselor reprezintă o practică înşelătoare, în cadrul pachetului recent convenit privind „Noile avantaje pentru consumatori”;

”Este important pentru consumatori să fie informaţi cu privire la diferenţierea mărfurilor iar comercianţii ar trebui să furnizeze astfel de informaţii conform legislaţiei în vigoare”.- a atenţionat dl deputat Vasile Nagy

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Adresată: Domnului ALEX FLORIN FLORENȚA, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de […]
Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]