Senatorul AUR de Gorj, Mircea-Ionuț Sandu, își exprimă profunda îngrijorare față de intenția actualei guvernări de a închide Complexul Energetic Oltenia (CEO), o măsură care ar arunca în șomaj peste 8.000 de oameni și ar afecta grav stabilitatea economică a întregii regiuni a Olteniei.
„Am văzut în ultimele săptămâni o teamă reală în rândul gorjenilor. Oamenii se întreabă ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă și cu viitorul copiilor lor. Închiderea CEO ar însemna un dezastru social și economic pentru județul Gorj, dar și o lovitură pentru securitatea energetică a României, având în vedere că aici asigură în prezent o capacitate de producție de peste 10% din necesarul de consum intern al țării noastre”, a declarat senatorul Mircea-Ionuț Sandu.
Justificarea Guvernului că decizia este impusă de Comisia Europeană în contextul asumării Jalonul 119 din PNRR nu stă în picioare câtă vreme țara noastră a pierdut deja 7 miliarde de euro din aceste fonduri și există perspective să se piardă și restul dacă perioada de implementare a proiectelor nu se prelungește.
„Aceasta este o scuză rușinoasă. S-au renegociat deja de cinci ori jaloanele PNRR. Dacă au vrut, au putut. În cazul Complexului Energetic Oltenia, însă, nu există voință politică – doar dorința de a închide o companie din care s-a furat destul și care nu mai aduce profituri clientelei de partid”, a subliniat senatorul AUR de Gorj.
Senatorul Mircea-Ionuț Sandu acuză indiferența autorităților locale și cere o reacție fermă din partea Guvernului și a clasei politice:
„Este rușinoasă tăcerea liderilor politici și administrativi de la nivel local. În loc să pună presiune la București, unii se ascund după vișin și așteaptă să treacă furtuna. Noi, cei din AUR, nu vom accepta ca Gorjul să fie sacrificat pentru un jalon dintr-un plan care oricum nu mai aduce bani în țară”, a declarat senatorul Ionuț Sandu.
AUR anunță că va iniția o campanie parlamentară și publică pentru a cere Guvernului să renegocieze în mod transparent condițiile de închidere a termocentralelor pe cărbune, să prelungească perioada de funcționare a CEO și să asigure măsuri de tranziție justă pentru angajați.
Senatorul AUR de Gorj, Ionuț Sandu propune cinci măsuri concrete și urgente care ar putea conduce la salvarea Complexului Energetic Oltenia.
1. Amânarea închiderii CEO până la finalizarea unui plan de reconversie industrială real, finanțat din fonduri europene și naționale.
2. Negocieri directe între Guvern, Comisia Europeană și autoritățile locale pentru adaptarea jalonului 119 la realitățile energetice și sociale din România.
3. Crearea unui fond special pentru tranziția comunităților miniere, din care să fie finanțate programe de reconversie profesională și investiții alternative în Gorj.
4. Introducerea unei clauze parlamentare prin care nicio centrală energetică de importanță strategică să nu poată fi închisă fără garanții sociale și studiu de impact aprobat public.
5. Consultarea specialiștilor din domeniul energetic, inclusiv reprezentanți ai Transelectrica, pentru elaborarea unei strategii de rezervă energetică bazate pe mixul de surse (cărbune + regenerabile).
„Nu putem lăsa Gorjul să moară încet, în numele unui plan făcut la Bruxelles și prost aplicat la București. România are nevoie de Complexul Energetic Oltenia ca rezervă strategică, mai ales în perioade de secetă sau când energia verde nu poate acoperi consumul. Închiderea intempestivă a CEO nu este doar o eroare economică – este o crimă socială și o trădare națională”, a concluzionat senatorul Mircea-Ionuț Sandu (AUR Gorj).
Comments are closed