„Anularea spectacolului „Nepotul meu se crede poet!”, programat pentru 15 ianuarie 2026 la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, chiar de Ziua Culturii Naționale, ridică întrebări grave privind libertatea artistică și direcția în care este orientată cultura română contemporană.
Spectacolul, care s-a epuizat în mai puțin de 24 de ore, demonstrează un interes excepțional din partea publicului pentru o piesă cu un mesaj profund: apărarea literaturii, a poeziei și a valorilor identitare românești.
Prezentarea oficială a Teatrului Național sublinia caracterul său de „spectacol-manifest” în favoarea culturii naționale.
Este deosebit de îngrijorător faptul că, în dezbaterea publică, spectacolul a fost considerat „indezirabil” tocmai din cauza prezenței lui Mihai Eminescu, poetul național al României, în conținutul său.
Declarăm ferm și fără echivoc:
Mihai Eminescu nu este negociabil.
Mihai Eminescu nu reprezintă un subiect rușinos.
Mihai Eminescu nu trebuie „explicat”, „corectat” sau eliminat din spațiul cultural.
Eminescu rămâne un pilon esențial al identității românești, studiat, recitat și admirat de generații succesive. A-l transforma într-o sursă de controversă sau a-l retrage din programele culturale nu echivalează cu progresul, ci cu autocenzură și diminuarea patrimoniului național.
Piesa „Nepotul meu se crede poet!” nu instigă la ură, nu jignește și nu atacă pe nimeni. Dimpotrivă, ea apără cultura și identitatea românească prin instrumentele specifice artei teatrale: ironie, umor inteligent, reflecție profundă și emoție autentică, exact rolul istoric al teatrului într-o societate liberă și democratică.
Cultura nu trebuie supusă filtrelor ideologice, presiunilor externe sau fricilor conjuncturale. Teatrul Național ar trebui să fie un bastion al curajului cultural, nu un spațiu al evitării și al compromisurilor.
Ne exprimăm sprijinul necondiționat pentru spectacolul „Nepotul meu se crede poet!” și reluarea sa cât mai curând posibil, pentru echipa artistică implicată, dreptul publicului de a alege și de a se bucura de creații artistice diverse și pentru Mihai Eminescu, ca reper etern al culturii române.
Sărbătorirea Zilei Culturii Naționale implică o celebrare activă și o asumare conștientă a identității noastre culturale, și nicidecum recurgerea la anulări ori la impunerea unor tăceri”, a declarat deputatul AUR și președintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, Mihail Neamțu.

Comments are closed