„Propunerea venită dinspre Ministerul Culturii, prin care artiștii ar urma să fie obligați la raportări zilnice de tip „pontaj”, este mai mult decât o gafă administrativă. Este o dovadă de ruptură totală între statul birocratic și realitatea vie a creației culturale.
Arta nu se face pe cartele, nu se produce la normă și nu se supune logicii de birou. A cere unui actor, unui regizor, unui muzician sau unui artist vizual să „pontajeze” munca zilnică echivalează cu a cere unui poet să declare câte metafore a produs între orele 9 și 17. Este o viziune contabilă aplicată unei activități care, prin natura ei, scapă cuantificării mecanice.
Ipocrizia devine însă strigătoare la cer atunci când comparăm acest zel birocratic cu modul în care funcționează chiar instituțiile statului. În Camera Deputaților, activitatea parlamentară se desfășoară într-un sistem hibrid, în care aleșii pot vota de la distanță, pot lipsi fizic din sală și, cu toate acestea, încasează indemnizații, diurne și alte beneficii. Nimeni nu le cere „pontaj zilnic”, nimeni nu îi întreabă câte ore au stat efectiv la birou sau în plen.
Statul care nu are curajul să impună prezență reală și responsabilitate aleșilor săi găsește însă de cuviință să ceară disciplină de cazarmă artiștilor. Este o inversare toxică a priorităților: control maxim asupra creatorilor, indulgență maximă față de propria castă politică.
Această inițiativă nu este despre transparență sau eficiență, ci despre neîncredere. Statul pornește de la prezumția că artistul „nu muncește” dacă nu poate fi supravegheat zilnic. Este aceeași mentalitate care a sufocat cultura în regimurile birocratice și ideologice ale secolului trecut: suspiciune față de libertatea spiritului și obsesie pentru control.
Cultura nu este un anexă a aparatului administrativ și nici un departament de resurse umane. Cultura este expresia vie a unei națiuni, iar artiștii nu sunt funcționari de ghișeu. Dacă statul vrea responsabilitate, să înceapă cu el însuși: cu prezență, muncă reală și asumare în instituțiile politice.
AUR respinge această abordare meschină și birocratică asupra culturii. România nu are nevoie de artiști cu fișa de pontaj completată, ci de un stat care înțelege că libertatea creației este o condiție a demnității naționale.
Când statul cere pontaj artiștilor, dar tolerează absența aleșilor, nu avem de-a face cu reformă, ci cu ipocrizie instituționalizată. Iar cultura română merită mai mult decât atât”, a declarat deputatul AUR, Mihail Neamțu.
Comments are closed