România nu este un suvenir iar naționalitatea reprezintă mai mult decât un accident: e obligația de a duce la bun sfârșit mandatul înaintașilor. E contractul nevăzut între cei care au fost, cei care sunt și cei care vor fi.
Omul globalizat vrea să fie un cetățean fără strămoși, fără memorie, fără frontiere, înzestrat cu pașaport biometric. Altfel spus: un „nomad digital” cu o identitate „fluidă”.
Prin atacul la adresa creștinismului și al instituțiilor tradiționale (familie, școală, cultură), globalismul devenit o religie iconoclastă, profund intolerantă, unde sacerdoții sunt reprezentanții clasei manageriale corporatiste și a birocrației statale. Noul proletariat apatrid e chemat la vot pentru a distruge orice urmă de conștiință națională, slujire a semenului ori solidaritate cu aproapele. Practici străvechi — precum cele din Muntele Athos — trebuie distruse: agricultură sustenabilă, înflorire meșteșugurilor, liturghia și cultura umanistă.
Suveranismul înseamnă afirmarea demnității naționale, iar nu autarhism, închidere sau cenzură.
Nu doar recuperarea trecutului ne interesează, ci redescoperirea unei verticalități care unește cerul cu pământul, cetatea și catedrala.
Dacă globalismul propune „identitatea lichidă”, Diaspora afirmă valorile stabile: o antropologie a sacrului dobândit prin jertfă, răbdare, memorie și simbol. Globalismul urăște oamenii liberi capabili de auto-gospodărire.
Tinerii nu trebuie să aibă atașamente speciale față de leagăne, icoane, altare și morminte.
A face copii a ajuns un gest revoluționar. După unele estimări, francezii albi vor deveni minoritari până în 2067. În fața diluviului globalist, câteva stânci mai stau nemișcate. Polonia, Ungaria, Croația, poate și România. Sunt locuri unde oamenii refuză ideologia woke, migrația necontrolată și lepădarea de Dumnezeu. Sunt țări care înțeleg importanța protejării piețelor locale și a producătorilor agricoli capabili să pună pe masă „pâinea noastră cea de toate zilele.
Există politicieni curajoși care n-au încredere în centralismul birocratic de la Bruxelles. În următorii zece ani, o nouă generație de români ar putea reînvia meșteșugurile, tradițiile culinare, folclorul autentic și arta ospitalității. Privind costumul popular al bunicilor, poți înțelege cum „firul de borangic devine vers, iar cusătura – rugăciune” (Mircea Malița).
Astăzi, milioane de români vor afirma — și la biserica, dar și la urne – un adevăr etern: omul viu are conștiință și nu e consumator sau iobag plătitor de taxe. Sufletul nu e de vânzare. Patria nu e o iluzie. Credința nu e o marfă. Viu este Dumnezeu.
Comments are closed