Anul 2025 nu a adus o corecţie statistică minoră, ci un prag istoric: cel mai scăzut număr de naşteri înregistrat în România din 1930 până în prezent. Nu este o cifră abstractă. În spatele ei sunt sute de mii de familii care amână un copil, cupluri care se tem de cost şi părinţi care simt că statul le cere tot mai mult şi le oferă tot mai puţin.
Calendarul acestei prăbuşiri nu lasă loc de interpretare. În 2024 s-au născut în România aproximativ 149.600 de copii. În 2025, numărul a coborât la aproximativ 145.700 – o scădere de circa 3.900 de naşteri într-un singur an. Nu este vorba despre o fluctuaţie anuală obişnuită: este cel mai jos punct atins de natalitatea românească într-un interval de aproape un secol.
Această cădere nu s-a produs într-un vid. S-a produs în acelaşi interval în care sprijinul destinat mamelor şi familiilor cu copii a fost restrâns, nu extins. Prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, Guvernul a introdus, începând cu 1 august 2025, o reţinere de 10% – contribuţia CASS – direct din indemnizaţia de creştere a copilului. Este o reducere efectivă cu 10% din banii care ajung lunar în conturile mamelor (sau ale beneficiarului indemnizaţiei pentru creşterea copilului), aplicată exact în anul în care natalitatea românească a atins minimul istoric. Un stat care reduce sprijinul pentru mame exact în anul în care natalitatea atinge minimul istoric nu gestionează o criză demografică – o adânceşte. Costul acestei decizii nu apare în bugetul de anul acesta, ci în baza de contribuabili, de angajaţi şi de plătitori de taxe a României de peste douăzeci şi treizeci de ani.
Sprijinul pentru naştere trebuie să fie real, nu birocratic. Propunem un program naţional care să acopere efectiv o parte din costurile naşterii şi ale primelor luni de viaţă – medicamente, produse medicale, produse de igienă şi articole esenţiale pentru mamă şi copil -, conceput astfel încât familia să îl poată folosi concret pentru nevoile copilului, nu ca pe o sumă abstractă pierdută într-un sistem birocratic.
Familiile cu trei sau mai mulţi copii au nevoie de un statut distinct, nu de aceleaşi măsuri generale. Costurile cresc odată cu fiecare copil, iar contribuţia acestor familii la viitorul demografic al României este esenţială. Sprijinul acordat lor nu este un ajutor social, ci recunoaşterea meritului şi a curajului de a creşte copii într-o perioadă în care puţini mai au acest curaj – şi, în acelaşi timp, modul prin care statul îşi susţine propria natalitate. Ele trebuie să beneficieze de bonificaţii pentru cumpărăturile destinate copiilor, de reduceri la produse de bază, de facilităţi pentru medicamente, educaţie şi transport, de programe dedicate de sprijin pentru locuire şi de deduceri fiscale suplimentare, proporţionale cu numărul de copii.
Statul nu trebuie să plătească singur factura. Propunem un parteneriat prin care marile lanţuri de magazine să fie stimulate fiscal să sprijine familiile cu cel puţin trei copii: familia primeşte bonificaţii sau vouchere pentru cumpărături, supermarketul acordă facilitatea, iar statul oferă supermarketului o deducere fiscală proporţională cu valoarea sprijinului acordat. Nu este vorba despre risipă sau despre cheltuieli publice necontrolate, ci despre folosirea inteligentă a politicii fiscale pentru a construi o reţea reală şi sustenabilă de sprijin pentru familiile cu copii.
Copilul de astăzi nu este o cheltuială socială, ci o investiţie economică. Este angajatul, contribuabilul, antreprenorul, medicul, profesorul, inginerul sau agricultorul de mâine – omul care va susţine sistemul de pensii al generaţiei actuale. Banii investiţi astăzi în familie trebuie priviţi ca investiţie în viitorul economic al României, nu ca pierdere bugetară.
Direcţii concrete de acţiune. Un program naţional de compensaţii pentru naştere şi pentru primele nevoi ale copilului. Un statut distinct, cu facilităţi fiscale şi sociale proporţionale, pentru familiile cu trei sau mai mulţi copii. Un mecanism de parteneriat fiscal cu marile lanţuri de magazine pentru sprijinirea familiilor numeroase. Renunţarea la reţinerea de 10% CASS aplicată indemnizaţiei de creştere a copilului prin Legea 141/2025, sau, cel puţin, exceptarea acestei indemnizaţii de la o contribuţie care îi loveşte pe cei mai vulnerabili la exact momentul în care au nevoie de sprijin deplin. Şi, mai presus de orice, renunţarea la măsurile de austeritate care lovesc în sprijinul pentru mame, exact în anul în care natalitatea românească a atins cel mai scăzut nivel din ultimul secol.
Întrebarea care trebuie adresată astăzi Guvernului nu este dacă demografia constituie o problemă – cifrele o arată fără echivoc -, ci dacă politicile adoptate acum uşurează sau îngreunează viaţa familiilor care ar putea avea un copil. Dacă vrem mai mulţi copii, trebuie să facem viaţa familiilor mai uşoară. Dacă vrem familii numeroase, trebuie să le recompensăm. România nu îşi mai permite să piardă încă o generaţie.
Comments are closed