„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în ședința Camerei Deputaților reprezintă un nou episod grav de abuz instituțional și de derapaj democratic. După ce au călcat în picioare Constituția României și au anulat alegeri, cei aflați la putere calcă acum în picioare regulamentul Parlamentului și încearcă, la propriu, să pună pumnul în gură opoziției.
Sub conducerea majorității PSD-PNL-USR-UDMR, cu girul președintelui Camerei și prin comportamentul abuziv al doamnei Intotero, opoziției i se refuză sistematic drepturi fundamentale: dreptul de a lua cuvântul, dreptul de a susține amendamente, dreptul de a vota în mod real și transparent.
Astăzi am fost martorii unei situații inacceptabile: microfoane închise discreționar, amendamente refuzate fără temei, intervenții tăiate în mod arbitrar. Mai mult, există suspiciuni rezonabile că unii deputați figurează ca fiind „prezenți online”, fără a fi în realitate conectați sau implicați în lucrările Camerei. Acest lucru ridică semne serioase de întrebare privind legalitatea și corectitudinea procesului parlamentar.
Doamna Intotero, în calitate de vicepreședinte al Comisiei de regulament, a încălcat chiar regulile pe care avea obligația să le apere, și-a arogat abuziv dreptul de a decide cine are voie să vorbească și cine nu, încălcând flagrant regulamentul Camerei Deputaților. A închis microfoane, a refuzat luări de cuvânt și a blocat dezbaterea parlamentară, transformând o instituție democratică într-o anexă a puterii executive.
Imaginile din ședința de astăzi arată limpede forma de dictatură procedurală instaurată de actuala conducere a Camerei Deputaților. Opoziția este tolerată doar formal, atâta timp cât nu deranjează și nu pune întrebări incomode.
AUR nu va accepta această stare de fapt. Parlamentul nu este proprietatea unei coaliții vremelnice, iar regulile nu pot fi încălcate după bunul plac al celor aflați temporar la putere.
De aceea, joi, 12 februarie, la ora 12.00, facem un apel clar către toți românii: opriți-vă acolo unde sunteți și spuneți răspicat că așa nu se mai poate. Când opoziția este redusă la tăcere în Parlament, vocea trebuie să vină din stradă și din societate.
Democrația nu se negociază. Drepturile nu se suspendă. România nu este proprietatea unei camarile politice”, a declarat Mihai Enache, liderul deputaților AUR.

Comments are closed