Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR: „Golden Gate de România”, simbolul corupției și al eșecului PSD-PNL

Podul suspendat de la Brăila, inaugurat cu surle și trâmbițe în 2023 de guvernarea PSD-PNL, a ajuns să fie simbolul eșecului administrativ și al corupției din infrastructura românească.

„Golden Gate de România are din nou probleme. Să sperăm că nu se va prăbuși. Vorbim despre podul pe care guvernarea toxică PSD-PNL l-a construit peste Dunăre, la Brăila. Nu au dorit să apeleze la specialiștii din România. La antreprenorii sau constructorii din țară. Ei nu sunt buni pentru această guvernare toxică, care în multe momente se pretinde a fi și ea suveranistă și patriotică. Nu. Contractul a fost câștigat de o firmă din Italia, împreună cu o firmă din Japonia. Evident că nu ați văzut italieni sau japonezi care să stea la dat cu lopata prin România. Doar facturează. S-au plimbat prin România, au făcut facturi mari si lucrări de proastă calitate. Aproape 700 de milioane de euro reprezintă costul acestui element de infrastructură.

Cu acești bani puteam face 120 de kilometri de autostradă sau 7 spitale județene. Lucrările sunt de proastă calitate, probabil exista deficiente si in privința structurii de rezistență. Specialiștii spun că ar putea să fie tasări diferențiate, de aici apar si alte probleme nestructurale. Încă mai caută ei să vadă de unde iese apa, că iese apa din asfalt și, deși au asfaltat acum câteva luni in continuare stratul este dezastruos si circulația este restrânsă. Mai țineți minte cum Grindeanu si gașca PSD si PNL făceau de pe pod, anunțând in plină campanie electorală cât de bine este realizat. La doar câteva zile după circulația a fost oprită, si astăzi sunt restricții de circulație pentru că s-a considerat că nu exista elemente de siguranță necesare. Iese apa din stratul asfaltic.

Asta nu am mai auzit-o pana acum, dar iată că că se poate în România, atunci când firmele românești nu sunt bune si se preferă firmele străine. De ce? Pentru că de acolo se ia șpagă mai ușor. Procurorii nu ii caută pe antreprenorii din Italia sau prin Japonia. Se vine cu prezumția că ei sunt corecți, așa cum ar trebui să fie si cu firmele din România. Dezastrul de la Golden Gate reprezintă dezastrul guvernării PSD-PNL, care continuă astăzi împreună cu USR, UDMR și susținerea grupului minorităților naționale. România trebuie să pornească pe un alt drum, al eficienței, unde ce contează cu adevărat este interesul românilor”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR

În 2024, George Simion a fost singurul lider politic care a mers direct pe șantierul deschis din nou pe podul „proaspăt inaugurat” și a semnalat public, cu dovezi, ceea ce guvernarea a încercat să ascundă: lucrările au fost făcute prost, cu firme străine aduse de Ministerul Transporturilor, care și-au încasat profiturile și au dispărut, lăsând în urmă o bombă cu ceas pentru șoferii români.

Distribuie acest articol!