„Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a promis încă din primele săptămâni ale mandatului său că proiectul hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti va porni în mandatul său şi l-a catalogat drept „o necesitate fundamentală”. De la o „necesitate fundamentală” până la eșec nu a fost decât un pas. La nici trei luni din momentul lansării licitației, la începutul acestui an, am aflat că licitația pentru studiul de fezabilitate al hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești a fost ANULATĂ.
În contextul actual, în care politica dusă de guvernul PSD-PNL este una de închidere a capacităţilor de producţie pe bază de cărbune, fezabilitatea proiectului Tarniţa – Lăpuşteşti este un lucru cert. Ca atare, nu ar mai trebui pierdut timpul cu achiziţia şi realizarea unui nou studiu de fezabilitate. O actualizare a costurilor ultimului studiu ar fi fost o soluţie mult mai simplă şi realistă, astfel încât să existe o imagine a derulării acestei investiţii. Recenta reluare a licitaţiei (anulată între timp) confirmă că proiectul s-a început cu o întârziere!
Schema prin care Ministrul Energiei doreşte să realizeze acest proiect este, în continuare, una neclară. Având în vedere că acest proiect este strategic pentru sistemul energetic național, ceea ce însuşi ministrul Burduja susţine, el trebuie derulat exclusiv de statul român şi finanţat din profiturile companiilor pe care le deţine, care au înregistrat profituri imense în ultimii ani: Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc. Acest lucru s-a mai încercat în trecut când a fost înfiinţată compania de proiect Hidro – Tarnita, o acţiune corectă și necesară. Este o procedură consacrată în toată lumea, inclusiv în sistemul financiar – bancar – constituirea unor asemenea companii de proiect.
De ce domnul Burduja ne spune mereu în legătură cu acest proiect că „atragem investitori” şi că „investitorii sunt extrem de interesaţi”? De ce trebuie neapărat să vorbim de investitori? De ce să nu facem noi, prin propriile forțe, acest proiect. România încă mai are o Şcoală de Energetică, o Şcoală de construcţii Hidrotehnice şi o clasă de specialişti care a participat activ la realizarea investiţiilor din sectorul energetic în anii ‘70-’80.
Această poziționare a ministrului energiei ne conduce la câteva concluzii:
1) România nu mai decide pentru sine în sectorul energetic. Între nevoile României și potențialul pe care îl are se află o serie de interese care influențează și decid ce se face, când se face, cum se face şi mai ales cine face.
2) Domnul Burduja se înscrie în galeria celor ce reprezintă aceste interese în fruntea Ministerului Energiei, alături de Virgil Popescu a cărui activitate o continuă. Au pus la cale şi au dus la îndeplinire închiderea unor capacităţi de producţie a energiei, mine de cărbune, fără să pună nimic în loc, au neglijat investiţii aflate în stadii avansate de execuţie (CTE Iernut, CHE de pe Jiu şamd), au vândut CET Mintia pe nimic, iar exemplele pot continua.
Această criză energetică indusă de Ministerul Energiei controlat pe rând de Virgil Popescu și Sebastian Burduja devine din ce în ce mai „artificială”, măsurile luate conducând la dirijarea unor puncte cheie din sistemul energetic național către anumiţi „investitori”.
Ministerul Energiei prin politicile sale de închidere de capacităţi de producţie contribuie grav la scăderea capacității sistemului energetic național. Dacă România nu valorifică prin forţe proprii acest potenţial uriaș pe care îl are, atunci o vor face alţii în locul său, aşa cum fac şi cu petrolul, lemnul, cerealele şamd. România nu îşi poate permite să încaseze această dublă lovitură, dacă vrea să mai existe”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea.
Nu există răspunsuri