Marian Vasile – Întrebare – Controlul surselor de poluare din județul Dolj și municipiul Craiova – date concrete privind verificările și sancțiunile aplicate

Adresată: Doamnei Diana-Anda Buzoianu, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De către Domnul senator: Marian VASILE

Circumscripția electorală: Nr. 17 Dolj

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Obiectul ÎNTREBĂRII – Controlul surselor de poluare din județul Dolj și municipiul Craiova – date concrete privind verificările și sancțiunile aplicate

Stimate domnule ministru,

Municipiul Craiova și județul Dolj se confruntă cu episoade repetate de poluare a aerului, în special cu particule în suspensie PM10 și PM2.5, confirmate de măsurătorile oficiale. În acest context, problema nu mai este una de constatare, ci de control, intervenție și sancțiune.

Pentru ca opinia publică să înțeleagă clar dacă Ministerul Mediului și instituțiile din subordine și-au îndeplinit atribuțiile, vă solicit să răspundeți strict factual, cu date și cifre, la următoarele întrebări:

Având în vedere aceste aspecte, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Câte societăți comerciale din județul Dolj cu potențial de poluare a aerului:

•  au fost verificate în ultimii 2 ani (2024–2025),

•  de către Garda Națională de Mediu, respectiv APM Dolj?

2. Din aceste verificări:

•  câte controale au avut loc în municipiul Craiova?

•  câte au fost controale tematice privind emisiile de PM10 și PM2.5?

3. Câte sancțiuni (amenzi, avertismente, suspendări de activitate) au fost aplicate în urma acestor controale și care a fost valoarea totală a amenzilor?

4. Câte societăți au avut impuse:

• planuri de conformare,

• măsuri de reducere a emisiilor,

• sau oprirea temporară a activității din cauza poluării aerului?

5. Câte controale au vizat surse non-industriale, precum:

• șantiere,

• depozite de materiale,

• arderi necontrolate,

• activități de salubritate sau depozitare a deșeurilor?

6. Câte sesizări privind poluarea aerului în Craiova au fost primite:

• de Garda de Mediu Dolj,

• de APM Dolj,

• și câte dintre acestea au fost confirmate?

7. În condițiile depășirilor repetate ale valorilor-limită:

• ce măsuri obligatorii a impus Ministerul Mediului autorităților locale din Craiova?

• ce termene concrete au fost stabilite?

8. A fost verificată implementarea Planului Integrat de Calitate a Aerului pentru Craiova?

• dacă da, când și cu ce concluzii;

• dacă nu, de ce.

9. Cum explică ministrul Mediului faptul că, în ciuda depășirilor frecvente ale poluării și a existenței unui cadru legal clar, nu există rezultate vizibile pentru reducerea poluării în Craiova?

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE