Lucian Pușcașu – Întrebare parlamentară – Solicit demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava- Siret la rangul de drum expres

Adresată:

Domnului Ilie BOLOJAN, prim-ministru

De către: Deputat Lucian-Florin PUȘCAȘU

Circumscripția electorală: nr. 35 Suceava

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 03.12.2025

Obiectul întrebării:  Solicit demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava- Siret la rangul de drum expres

 

Domnule Prim-Ministru,

Un studiu de trafic real ar fi arătat că pe tronsonul Suceava-Siret este nevoie de autostradă. Au fost nenumărate situații în care drumul a fost blocat pe zeci de kilometrii către vama Siret de către tirurile care stăteau la rând să treacă vama. Locuitorii județului Suceava resimt ca pe o nevoie reală construcția unei autostrăzi care să lege Suceava de Siret. Avea să se realizeze astfel coridorul european TEN-T.

De asemenea, în campania electorală din 2024, liderii PSD și PNL locali se întreceau în declarații din care rezulta că autostrada A7 se termină la Siret. Mai apoi a fost prezentată varianta autostrăzii până la DN 2H, iar acum autostrada este până numai pînă la Suceava. Executarea acestui tronson este mult întârziată și nu mai este în discuție autostrada A7. Proiectul A7 prin PNRR este prevăzut ca fiind Ploiești-Pașcani.

Am arătat în mai multe interpelări, în 2023 și 2024, că este vorba despre promisiuni electorale care vor doar să amăgească electoratul pentru voturi. Am arătat la acea dată că nu există sursă de finanțare aprobată pentu că PNRR se termină în anul 2026. Am arătat că sucevenii sunt mințiți.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis ca restul traseului Suceava-Siret să fie în integralitate drum expres. În acest sens, CNAIR a solicitat deja firmei Search Corporation să reproiecteze ultimul tronson, astfel încât toți cei aproape 56 km să fie construiți la nivel de drum expres. Inițial, primii 26,4 km (Suceava – DN2H) au fost proiectați la nivel de autostradă, iar ceilalți 29,3 km (DN2H – Siret) ca drum expres. Studiul de fezabilitate a fost finalizat în prima parte a acestui an, iar CNAIR a solicitat revizuirea în luna octombrie. Primii 10 km din drum au rol de variantă ocolitoare pentru municipiul Suceava. CNAIR a justificat „retrogradarea” la drum expres prin „necesitatea optimizării costurilor investiționale”.

Deocamdată, doar în cazul acestei autostrăzi din Moldova există intenția de a fi făcute modificări: în cazul altor proiecte, din alte regiuni ale țării, investițiile rămân neschimbate. Peste 3 miliarde de euro din sumă sunt prevăzute pentru tronsoanele Pașcani – Suceava – Siret și Pașcani – Iași – Ungheni. Pe lângă importanţa sa naţională, acest proiect va deservi în condiţii bune traficul de tranzit naţional, de mărfuri şi persoane de pe teritoriul României şi către Ucraina. Astfel se poate astfel asigura capacitatea de circulaţie necesară şi condiţii corespunzatoare de circulaţie aferente reţelei rutiere TEN-T cu efecte negative minime la nivelul mediului şi ale ocupării de terenuri dar se putea rezolva și problema cozilor și blocajelor în trafic către Vama Siret. Diferența esențială dintre cele două tipuri de drum ține de capacitatea de transport și de costuri. O autostradă poate prelua fluxuri mult mai mari de trafic și impune standarde mai ridicate pe partea de siguranță. Prin comparație, drumul expres este gândit ca o soluție intermediară.

Întrucît această retrogradare a fost ticluită în laboaratoarele ministerului Transporturilor solicităm demiterea ministrului Transporturilor pentru că este singura retrogradare din toate proiectele existente.

Față de această situație, domnule prim-ministru, vă adresez următoarea întrebare: La ce dată veți demite pe ministrul Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la categoria drum expres?

Solicit răspuns în scris și oral.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Ilie-Gavril BOLOJAN, Prim-ministru al României De către: Deputat Alexandru […]
Adresată: Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministrul României De către: Deputat Veronica GROSU Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ilie BOLOJAN, prim-ministru De către: Deputat Lucian-Florin PUȘCAȘU Circumscripția electorală: […]