Adresată:
Domnului Marian-Cătălin PREDOIU, Prim-ministru interimar
De către: Deputat Lucian Florin PUȘCAȘU
Circumscripția electorală: nr. 35 Suceava
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 13.05.2025
Obiectul interpelării: Solicităm să vă implicați personal în ajustarea proiectului și modificarea soluției tehnice existente la ”Zidul Mortii” din Suceava
Domnule Prim-Ministru,
Peste 10 persoane au decedat și alte zeci au fost rănite de-a lungul timpului la impactul cu Zidul Mortii, de pe DN 17, o nouă “realizare” făcută pentru a sifona bani publici.
Referitor la Zidul Mortii a existat și un protest spontan pe un traseu de la ieşirea din Suceava spre Gura Humorului cu oprire la pilonul de pod situat pe DN 17, la intersecţia cu şoseaua de centură a Sucevei, unde a fost amenajat un sens giratoriu denumit Zidul Morții. Participanţii la protest au purtat pancarte pe care scria ”Aici se moare” şi candele aprinse pe tot traseul parcurs până la zid, iar acolo au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor care şi-au pierdut viaţa în accidentele rutiere din zonă.
Centura care supratraversează DN17 este susţinută chiar de “insula” giratoriului, nu de pilele unui pasaj, aşa cum ar fi fost normal. S-a executat un cilindru cu diametrul de 80 de metri şi înălţimea de 5 m, cu două segmente de drum care duc drept în zid. Proiectantul a vrut să micşoreze costurile cu structurile de beton şi beneficiarul a aprobat “soluţia” însă economia s-a risipit după ce mai multe victime au fost sacrificate pe acest altar al incompetenţei şi nesiguranţei rutiere.
Întrucât devine tot mai evident că, parteneriatul PNL-PSD la guvernare se concretizează în teritoriu prin asumarea și de către dumneavoastră a “proiectelor fluturiste” axate spre sifonarea banului public, solicit să vă implicați personal în modificarea soluției tehnice pentru traversarea Zidului Morții.
Față de această situație solicităm să ne răspundeți la următoarea interpelare: La ce dată va fi modificată soluția tehnică pentru Zidul Morții? Solicit răspuns în scris și oral.
Comments are closed