Lucian Pușcașu – Interpelare – Solicit promovarea de politici publice, pentru aducerea prețul energiei la un nivel suportabil pentru populație și competitiv pentru companii

Adresată:

Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministrul României

De către: Deputat Lucian-Florin PUȘCAȘU

Circumscripția electorală: nr. 35 Suceava

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 16.09.2025

Obiectul interpelării: Solicit promovarea de politici publice, pentru aducerea prețul energiei la un nivel suportabil pentru populație și competitiv pentru companii

Domnule Prim-Ministru,

Războiul din Ucraina a adus în discuție o problemă extrem de delicată pentru România – independența energetică. Un termen desuet, spun, însă, specialiștii, care consideră că ar trebui înlocuit cu securitatea energetică. În viziunea lor, România ar trebui să-și dorească să producă mai mult și să aibă o pondere mai mare în producția din UE, decât să devină independentă.

România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, după Olanda. Cu toate acestea, este în continuare dependentă de gaze din import, în proporție mai mare sau mai mică, în funcție de sezon. Produce, în prezent, 25-26 de milioane de metri cubi de gaz în fiecare zi – o cantitate suficientă pentru consumul total pe timp de vară, dar prea puțin pentru sezonul rece. Consumul de gaze zilnic ajunge vara la 13 milioane de metri cubi pe
zi, iar iarna , se așteaptă, în zile geroase, un vârf de 55-60 de milioane. În ultima vreme, momentele în care producția de energie în România au depășit consumul au fost rare. Asta deși, pe hârtie, România are capacități de producție instalate duble față de consum. Conform Autorității Naționale de Reglementare Energetică, România susține că are o capacitate energetică instalată de aproape 19.000 de MWh. Cea mai mare pondere în producție de energie electrică este cea hidro, urmată de cărbune și eolian.

Pe locul doi erau centralele pe cărbune – 3.092 MWh (16,9%), urmate de parcurile eoliene – 3.014 MWh (16,5%). Centralele pe hidrocarburi (gaz, păcură) au o putere totală de 2.615 MWh (14,3%), reactoarele nucleare – 1.413 MWh (7,7%) și panourile fotovoltaice – 1.393 (7,6%).

Energia hidro are, teoretic, cea mai mare putere instalată în România. În vârf ar putea ajunge, pe hârtie, la 6.641 kWh. În fapt, conform datelor furnizate de Hidroelectrica, cea mai mare producție nu poate depăși 4.500 de kWh, după cum arată același raport ANRE.

Capacitatea energetică a Hidroelectricii vine din două surse – apa venită în cascadă, instalată pe ape curgătoare, cum se întâmplă în cazul hidrocentralelor de la Porțile de Fier 1 și Porțile de Fier 2 (în 2021, puterea instalată din cascadă era de 2.901 kWh) și apa folosită pentru producerea de energie electrică din acumulări. Aici, capacitatea instalată este de 3.379 de kWh.

Energia nucleară este cea mai stabilă. Există două reactoare funcționale la Centrala Nucleară de la Cernavodă, administrate de compania Nuclearelectrica, energia nucleară fiind considerată stabilă și sigură. Problema este că, în următorii ani, fără investiții suplimentare, capacitatea energetică nucleară a României se va diminua și ea.

Din cărbune, România ar trebui să producă, conform puterii instalate, 3.092 MWh, dar nu a produs în ultimii trei ani niciodată mai mult de 1.800.

Dacă acum cinci ani se obțineau din cărbune, anual, 17.154 de GWh, acum producția totală anuală a scăzut sub 10.000, deși o dată cu războiul din Ucraina se pune tot mai pregnant problema reluării producerii de energie electrică din cărbune. Scăderea producției de cărbune a rezultat ca urmare a trecerii la energie verde și urma să se întâmple până în 2030. Numai că România nu a pus nimic în locul cărbunelui. Producția de energie eoliană, energie solară și alte tipuri de energii alternative sunt la același nivel ca acum cinci ani.

Prețurile cu amănuntul și cu ridicata la gaze sunt în prezent între trei până la cinci ori mai mari decât cele din SUA. De asemenea, prețurile de vânzare cu amănuntul la energie electrică, în special cele pentru sectoarele industriale, sunt de două până la trei ori mai mari decât cele din SUA se arată în raportul Comisiei Europene privind competitivitatea UE, realizat de Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene și fost premier al Italiei. Prețurile ridicate la energie electrică și gaze sunt principala frână în calea dezvoltării Europei.

„Energia este un factor cheie al decalajului de competitivitate a Uniunii Europene față de alte regiuni ale lumii. Acesta este cazul încă de la începutul anilor 2000, dar decalajul s-a deteriorat recent ca urmare a crizei energetice. Motivele structurale se află în centrul acestui decalaj și au fost exacerbate în ultimii doi ani”, se arată în raportul Draghi. UE suferă de un decalaj major în comparație cu partenerii săi comerciali în ceea ce privește competitivitatea nivelurilor prețurilor la energie, care variază foarte mult între statele membre. Volatilitatea prețurilor este, de asemenea, un factor semnificativ, care împiedică dezvoltarea industriilor consumatoare de energie și întreaga economie. 60% dintre companiile europene spun că prețul energiei este un impediment în calea investițiilor Prețurile cu amănuntul la energia plătită de consumatori au variat de la mai mult de 250 euro/MWh, în unele state membre, la mai puțin de 100 euro/MWh în altele. Decalajul de competitivitate a UE, în comparație cu partenerii săi comerciali, nu este legat doar de prețurile foarte ridicate, ci și de nivelul ridicat de imprevizibilitatea prețurilor din UE, în comparație cu alte regiuni ale lumii. În prezent, UE este mai dependentă de piețele spot pentru achiziționarea de gaze naturale decât concurenții săi.

În România, prețurile sunt cu până la 44% mai mari. Menținerea acestor prețuri ne arată că avem un sistem corupt, lipsit de viziune și de un management profesionist.

Țările Uniunii Europene își propun să renunțe la energia pe bază de cărbune, cu un obiectiv de eliminare a acesteia până cel târziu în 2030. Acest angajament a fost asumat prin PNRR, deși datele concrete pot varia ușor în funcție de planurile individuale ale fiecărei țări membre. Prin comparație, mIniștrii Energiei din Grupul celor șapte mari democrații (G7 – format din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii) au căzut de acord luni, 29 aprilie, să semneze un acord pentru a pune capăt folosirii cărbunelui în producția de energie electrică între 2030 și 2035. România sa angajat prin PNRR la închiderea celor 1.755 MW de capacitate pe cărbune 1 ianuarie 2026, deși cele mai puternice 7 state industrializate au ca termen 2035. Solicit, domnule prim-ministru, să redactați un raport cu persoanele responsabile din România care s-au angajat în fața UE să închidă capacitățile de producție a energiei bazate pe cărbune. În 2022, Germania a redeschis centralele pe cărbune. În 2023, aproximativ 30% din energia Germaniei a provenit de la centralele pe cărbune.

Față de această situație vă adresez următoarea interpelare în 2 puncte:

La ce dată vor fi trase la răspundere persoanele vinovate pentru închiderea capacităților de producție ale României pe cărbune?

La ce dată România își va produce energia necesară consumului propriu și va contribui la securitatea energetică a UE ?

Solicit răspuns în scris și oral.