Domnul Lilian Scripnic:
“Spuneţi nu hotărât paşaportului de vaccinare!”
Introducerea unui paşaport de vaccinare ar constitui cea mai gravă lovitură dată drepturilor şi libertăţilor individuale care stau la baza societăţii democratice în care trăim. Lucrurile sunt cu atât mai revoltătoare cu cât discuţiile privind Paşaportul COVID-19 se poartă în paralel cu cele privind introducerea în România, prin Legea vaccinării, aflată în dezbatere parlamentară, a obligativităţii vaccinării.
În urmă cu trei luni, mai precis în 21 decembrie 2020, Agenţia Europeană pentru Medicamente autoriza primul vaccin împotriva COVID-19, vânzând iluzia sănătăţii eterne şi a revenirii la normalitatea dinaintea pandemiei a vechiului continent.
Realitatea arată însă că nici primul vaccin, şi nici cele care au urmat nu împiedică transmiterea virusului, nu îi scutesc pe cei vaccinaţi de infectarea ulterioară şi nu oferă nicio protecţie în faţa noilor tulpini. În acest context, paşaportul de vaccinare şi obligativitatea vaccinării sunt în afara normelor legale, ştiinţifice şi morale acceptate în societatea în care trăim.
Paşaportul COVID-19 nu este altceva decât o formă de restricţionare a libertăţii de mişcare, reglementată de art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi de încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care, la art. 11, recunoaşte libertatea de întrunire şi asociere. În plus, acest paşaport nu respectă dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi la respectarea vieţii private, deoarece conţine informaţii cu caracter medical ale cetăţenilor care urmează să fie folosite pentru restricţionarea unor libertăţi.
Nu în ultimul rând, Convenţia Europeană a drepturilor Omului recunoaşte dreptul la egalitate şi instituie garanţii împotriva discriminării. Cum să vorbeşti însă despre un paşaport de vaccinare, când acesta introduce o mulţime de discriminări? Discriminaţi vor fi cei care nu au încă acces la vaccin, cei pentru care administrarea vaccinului este contraindicată, dar şi cei care aleg să nu se vaccineze.
Aş mai menţiona un lucru, şi anume, dacă se va implementa, aşa cum se vorbeşte, sub forma unei aplicaţii mobile, cod QR sau chiar brăţară electronică, Paşaportul COVID-19 va fi cireaşa de pe tort în problematica supravegherii în masă a cetăţenilor la nivel planetar.
Vaccinarea este o chestiune de libertate şi de decizie individuală. Aşa trebuie să rămână şi pe mai departe.
În încheierea declaraţiei mele, fac apel la preşedintele României şi la actualul Guvern, apăraţi drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor şi spuneţi nu hotărât paşaportului de vaccinare!
Nu există răspunsuri