Lilian Scripnic – declarație de presă – Războiul din Ucraina, un colac de salvare din partea lui Putin pentru liderii politici din Vest şi din România.

Pandemia, care nu mai avea de gând să se încheie, a dispărut subit. Războiul declanşat în Ucraina de dictatorul rus, Vladimir Putin, a reuşit să elimine pandemia mai devreme decât ne-am fi putut închipui.

Guvernul României a renunţat, pe neaşteptate, să prelungească starea de alertă cu încă 30 de zile, aşa cum a făcut-o vreme de 2 ani. Această răsturnare de situaţie s-a produs imediat după ce toate partidele, în afară de AUR, votaseră în Parlament împotriva modificării Legii 55/2020 pentru limitarea stării de alertă la 90 de zile. Brusc s-a decis altceva.

În mod firesc, se naşte o întrebare: nu cumva Putin a împins tema războiului în prim-plan în înţelegere cu păpuşarii lumii, pentru a-i scuti pe aceştia de costurile politice ale greşelilor din pandemie?

Împingând tema pandemiei în plan secund, Putin le-a aruncat un colac de salvare lui Biden, Macron, Trudeau, Scholz, Iohannis etc, care speră, la un ison, să nu fie traşi la răspundere pentru deciziile lor din criza medicală. Aceştia au câştigat, ca la tombolă, o perioadă de repaos sau chiar amnistie pentru faptele lor corupte, pentru furtul libertăţii democratice şi instaurarea dictaturii medicale.

Omenirea era gata să le ceară socoteală pentru abuzurile făcute în ultimii doi ani. Pandemia a dispărut pentru că a apărut un pericol mai mare, cu perspectiva unui război nuclear. Oamenii sunt cu adevărat îngrijoraţi sub influenţa mirosului de praf de puşcă. Criza economică uriaşă şi abuzurile din pandemie făcute de multe guverne, inclusiv cel din România, ar fi răsturnat multe guvernări, inclusiv guvernul PNL-PSD-UDMR, dar acum această criză va fi mascată sub efectele războiului.

Putin a declanşat războiul din Ucraina după o înţelegere cu păpuşarii lumii sau a căzut în capcana lor? Întreb acest lucru deoarece e posibil ca păpuşarii să îşi fi dorit un război prin care să distragă atenţia de la eşecul vaccinării şi administrării situaţiei de criză medicală.

Din păcate, toţi vom avea de suferit din lupta între aceste două imperii, Imperiul Rus şi Imperiul Globalist.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Basarabia e Romania
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită guvernelor de la București și Chișinău inițierea imediată de consultări bilaterale, precum și cu partenerii politici europeni și euro-atlantici, pentru stabilirea etapelor și măsurilor concrete în vederea reunificării statului și a națiunii române. Congresul național al Alianței pentru Unirea Românilor […]
AUR
Congresul Național AUR, reunit la Alba Iulia, a aprobat vineri, 2 decembrie, strategia de promovare politică a partidului pentru anul 2023. Cele mai importante acțiuni anunțate pentru anul următor sunt construirea unui spital mobil și realizarea unei Caravane de promovare a programului politic, ce se va […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să obțină un calendar clar privind eliminarea vizelor SUA pentru cetățenii români, în urma întrevederii cu secretarul de stat american Antony Blinken, programată să aibă loc marți. Acest subiect nu mai trebuie să fie tergiversat […]
Expertul în energie Dian Popescu a prezentat, în cadrul unei conferințe organizate de AUR la Palatul Parlamentului având ca temă: ˝Cartea Neagră a guvernării Ciucă. Comemorarea unui an de la instalarea guvernului PNL-PSD-UDMR˝, semnificația vizitei delegației OMV Petrom la Palatul Cotroceni. „OMV are 850 MW putere […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenția că decizia Guvernului Ciucă privind majorarea salariului minim brut nu rezolvă problema sistemică, ci doar întreține o masă de manevră în cheie electorală. Soluția corectă ce oferă predictibilitate și stabilitate este cea propusă de AUR, ca venitul minim garantat […]
Adresată:  Domnului PETRE DAEA, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale De către domnul senator:  Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Data: 17.11.2022 Obiectul întrebării: Reiterearea întrebării parlamentare nr. 1559/a din  14.9.2022  privind situația reală a sistemului de irigații din județul Botoșani Stimate domnule Domnule Ministru, Având […]