Adresată:
Doamnei Oana-Silvia ȚOIU, Ministrul Afacerilor Externe
De către: Deputat Lidia VADIM-TUDOR
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.11.2025
Obiectul întrebării: Desființarea liceelor cu predare în limba română din regiunea Cernăuți
Doamna ministru,
Având în vedere informațiile publice, conform cărora autoritățile din regiunea Cernăuți, Ucraina, au aprobat o reorganizare a rețelei liceale care va duce la închiderea a 16 licee cu predare în limba română începând cu 1 septembrie 2027, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
1. Cum evaluează Guvernul României acest plan de desființare a majorității liceelor românești din regiunea Cernăuți și care este poziția MAE în privința acestui demers?
2. Ce demersuri diplomatice concrete a întreprins până acum Ministerul Afacerilor Externe, pentru a împiedica dispariția acestor licee și pentru a proteja dreptul la educație în limba maternă al minorității române din Ucraina?
3. A existat, sau există, un acord bilateral sau angajament cu autoritățile ucrainene (la nivel guvernamental sau regional) care să garanteze păstrarea unui liceu în limba română în fiecare localitate românească istorică, așa cum au cerut liderii comunității românești?
4. În cazul în care lista aprobată este „provizorie”, conform declarațiilor MAE, ce garanții reale poate oferi partea română comunității din Cernăuți că acest plan va fi revizuit și că nu va deveni o decizie definitivă care să afecteze grav identitatea cultural-lingvistică a românilor din Ucraina?
5. Care este strategia Guvernului României, pe termen mediu și lung, pentru apărarea drepturilor comunității românești din Ucraina, nu doar în acest caz particular, ci în contextul mai larg al reformelor educaționale de peste Nistru?
De când a început războiul, România a acordat Ucrainei în secret miliarde de euro în bani și armament, iar rezultatele obținute în beneficiul comunității românești de acolo au fost ZERO! Nu ați arătat deloc că vă pasă de frații noștri cei vitregiți de soartă!
Conform regulamentului Camerei Deputaților, vă rog să dispuneți ca răspunsul să îmi fie comunicat în scris.


Comments are closed