Adresată:
Domnului András István DEMETER, Ministrul Culturii
De către: Deputat Lidia VADIM-TUDOR
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 24.09.2025
Obiectul întrebării: Demersurile întreprinse în ultima perioadă pentru recuperarea coifului dacic
Domnule ministru,
Având în vedere valoarea inestimabilă a coifului dacic, obiect de patrimoniu unic, doresc să vă adresez următoarele întrebări:
1. Care au fost demersurile concrete întreprinse de Ministerul Culturii, în ultima perioadă, pentru recuperarea acestui artefact?
2. Există o colaborare instituțională cu Ministerul Afacerilor Externe, Interpol sau alte instituții europene în acest sens?
3. De ce opinia publică nu este informată în mod transparent despre stadiul investigației?
4. Considerați că suma de câteva milioane de euro, cu titlu de despăgubiri, reflectă gravitatea pierderii suferite? De ce ați acceptat această sumă ridicolă?
5. Ați identificat responsabilii din România care ar fi trebuit să prevină dispariția coifului dacic? Dacă da, care sunt aceștia și ce sancțiuni le-ați aplicat?
Coiful dacic trebuie căutat până la capătul pământului, pentru că valoarea sa este inestimabilă pentru noi, ca țară. Este despre istoria noastră, despre cultura noastră, despre identitatea noastră.
Faptul că Ministerul Culturii a acceptat suma de 5,7 milioane de euro drept despăgubiri este o rușine națională. Un eșec monumental. O trădare.
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed