Unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un ideal național născut din istorie, din sânge, din limbă și din suferință comună.
Tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, a susținut cu fermitate proiectul Unirii. Alături de el, Adrian Păunescu a transformat dorul de Basarabia în poezie și în strigăt național.
Nu putem vorbi despre Unire fără să-i pomenim pe Grigore Vieru, pe Ion și Doina Aldea-Teodorovici, fără să ne amintim de Podul de Flori – acel moment de grație în care românii s-au regăsit fără vize, fără sârmă ghimpată….doar cu lacrimi și flori.
Chiar dacă, astăzi, Maia Sandu și Nicușor Dan nu sunt cei mai potriviți lideri pentru a înfăptui Unirea, acest lucru nu trebuie să ne abată atenția de la ideal. Oamenii politici trec – uneori penibil, cum este cazul celor doi – istoria rămâne.
Adevărații suveraniști și patrioți români știu că Unirea nu se cere, nu se negociază și nu se amână la nesfârșit.
Unirea este destinul nostru.
Și destinul nu poate fi oprit.
România nu este completă fără Basarabia, iar Basarabia nu este întreagă fără România. Aceasta nu este o opinie. Este un fapt istoric.
Oamenii politici trec.
Mandatele se încheie.
Contextele se schimbă.
Dar Unirea rămâne.
Pentru că ea nu aparține timpului mic, ci istoriei mari a poporului român!
Comments are closed