Adresată: Doamnei Diana Anda Buzoianu, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor
De către: Senator Sorin LAVRIC
Circumscripția electorală: nr. 29 – Neamț
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul interpelării: Lipsa normelor tehnice de aplicare a Legii 181/2020
Stimată doamnă ministru,
În data de 20.08.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 181/2020, supranumită și legea compostului, care reglementa modalitatea prin care UAT-urile vor gestiona problema colectării selective a deșeurilor nepericuloase și care a intrat în vigoare la șase luni de la publicarea ei în Monitorul Oficial, mai concret în data de 20.02.2021.
În această perioada de șase luni de la publicare și până la intrarea în vigoare a legii, aparatul de specialitate din cadrul ministerului ar fi trebuit să elaboreze normele tehnice de aplicare ale Legii 181/2020, norme care nici până la această dată nu au fost finalizate. Lipsa normelor de aplicare creează probleme prestatorilor de servicii de salubritate, comunităților locale și, nu în ultimul rând, împiedică atingerea dezideratului pe care ni-l propunem, și anume, de a avea un mediu sănătos și curat.
Având în vedere cele de mai sus, vă solicit respectuos să ne răspundeți la următoarele întrebări:
- Când vor fi finalizate și publicate normele tehnice de aplicare ale Legii 181/2020?
- Care este motivul pentru care, după mai bine de patru ani de la intrarea în vigoare ale Legii 181/2020, normele tehnice de aplicare nu au fost finalizate?
- Ce măsuri veți întreprinde ca astfel de decalaje în elaborarea normelor tehnice de aplicare a legilor să nu se mai repete?
Comments are closed