Adresată de către senator: Sorin LAVRIC
Circumscripția electorală: nr. 29 – Neamț
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației politice: Marin Naidim, ascet al temnițelor comuniste
Marin Naidim s-a născut la 6 martie 1922, în familia unui agent fiscal din localitatea Râmniceni, judeţul Râmnicu Sărat, iar în iunie 1942 a absolvit Şcoala Normală din Buzău. Încercând să se înroleze pentru a lupta pentru țară în al Doilea Război Mondial, Naidim ajunge, paradoxal, să fie anchetat și condamnat de autoritățile antonesciene la 25 de ani de muncă silnică pentru „strângerea de cotizaţii şi contribuţii pentru scopuri urmărite de asociaţiuni interzise“ şi „constituire de asociaţiuni clandestine potrivnice ordinei de stat”.
A cunoscut regimul dur de detenție al închisorilor antonesciene și, mai ales, comuniste, care consta în hrană deficitară şi multiple pedepse corporale, unele chiar în preajma sărbătorilor religioase. Peregrinările sale prin centrele concentraționare a avut următorul parcurs: este încarcerat inițial la Aiud, pentru o lună în anul 1944 ajunge la penitenciarul din Alba Iulia, pentru ca mai apoi să presteze munci agricole în fermele de la Galda şi Unirea. Revine în aprilie 1948 la Aiud, iar între anii 1951 și 1953 se află la mina de la Baia Sprie după care revine la închisoarea din centrul țării.
A refuzat reeducarea de aici, motiv pentru care a suferit numeroase pedepse din partea gardienilor. De exemplu, la 10 decembrie 1958, gardienii îi găsesc în celulă „două carneţele scrise cu cerneală şi o cruciuliţă confecţionată din os”. Se ordonă o anchetă, iar Naidim primeşte 10 zile izolare. Iese din sistemul concentraționar comunist printre ultimii deţinuţi la 28 iulie 1964. Însă libertatea i-a fost ca o a doua temniţă, deoarece Securitatea l-a urmărit la fiecare pas.
După eliberare, s-a retras pentru o perioadă în satul său natal Râmniceni, iar după 1990 a locuit în Constanța, unde s-a stabilit într-un apartament mic primit de la sora sa care a ales calea călugăriei. Marin Naidim a trecut la cele veșnice în ziua de 25 noiembrie 1999. Potrivit mărturiei celor care l-au cunoscut, dintre multele sale cărți, în ultimii ani de viaţă, el mai ramase în raft numai cu Filocalia.
Despre felul său creștinesc de a fi au fost lăsate mai multe mărturii dintre care le produc pe următoarele. Valeriu Gafencu l-a caracterizat ca fiind: „cel mai simplu dintre toți prietenii mei. Curat, iubire multă, căldură sufletească, copil la suflet, foarte bine format”.
Publicistul Gabriel Bălănescu îl descria în felul următor: „Marin Naidim domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – şi o mare capacitate de iubire pentru toţi cei din jur. În dormitorul unde se afla Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeași atmosferă era şi în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depășea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră … Naidim era echilibrat şi prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absență ale lui Naidim, când îşi făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreție, iar în discuțiile religioase nu căuta să-şi impună punctul de vedere. Şi-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentație“.
Poetul și deputatul Ioan Victor Pica îți amintea despre Naidim că „era un tânăr, atunci trecut de 30 de ani, înalt, slab, cu numai un dinte rămas în gură. Ceea ce te impresiona la el, era trăirea profund creștină și cunoștințele filosofice, dar mai ales teologice, pe care le poseda. El mi-a spus odată «Povestirea cu cel mai de preț lucru de pe pământ» și «Povestea ucenicului cel silitor». Știa pe de rost Sfânta Liturghie și pagini întregi din viețile sfinților și Filocalii”.
Mă simt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pomenesc numele lui Marin Naidim, ascet al temnițelor comuniste.
Comments are closed