Laura GHERASIM – Întrebare – Numărul de localități din județul Vaslui care funcționează aproape exclusiv prin intermediul subvențiilor de la bugetul de stat

Către:  Ministerul  Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru Attila-Zoltán CSEKE 

De la: Doamna Laura GHERASIM, deputat în circumscripția electorală nr.39 Vaslui

Subiectul întrebării: Numărul de localități din județul Vaslui care funcționează aproape exclusiv prin intermediul subvențiilor de la bugetul de stat

    Stimate domnule ministru,

Reforma administrativă a României este amânată an după an, din calcule electorale, iar prețul acestei amânări îl plătesc tocmai cetățenii din județele sărace. Partidele din arcul guvernamental refuză să se decupleze de la bugetul de stat, pentru că rețeaua de primării dependente financiar reprezintă, în fapt, o rețea de resurse electorale, întreținută cu bani publici.

Rezultatul se vede pe teren –  există, în țară, numeroase primării ineficiente, cu un aparat birocratic supradimensionat, în care nici măcar cheltuielile de personal nu mai pot fi acoperite din venituri proprii, iar investițiile lipsesc cu desăvârșire și într-un județ ca Vasluiul — unul dintre cele mai sărace din România, cu unele dintre cele mai mici venituri medii din țară — fenomenul este cu atât mai grav. Multe comune supraviețuiesc aproape integral din sumele defalcate din bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu au niciun resort propriu de dezvoltare: banii care intră se duc pe salarii și pe funcționare, iar comunitatea rămâne blocată în sărăcie, fără drumuri, fără utilități, fără proiecte. 

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele date pentru județul Vaslui:

  1. Câte dintre comunele județului nu au avut, în perioada 2020–2025, venituri proprii suficiente pentru a acoperi cheltuielile de personal ale aparatului propriu, defalcat pentru fiecare an în parte?
  2. Care este numărul primăriilor din județ care au înregistrat venituri proprii mai mici decât sumele primite de la bugetul de stat – sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale și cote defalcate din impozitul pe venit, în perioada 2020–2025, defalcat pentru fiecare an menționat?
  3. Care este, pentru aceeași perioadă, ponderea medie a veniturilor proprii în totalul bugetelor locale ale comunelor din județul Vaslui și care sunt comunele cu cel mai scăzut grad de autofinanțare?
  4. Ce raport există, la nivelul acestor primării, între cheltuielile cu aparatul propriu și investițiile realizate din venituri proprii în perioada 2020–2025?
Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Ministrului interimar al Energiei, domnul Ilie Bolojan De către […]