Laura Gherasim – Comunicat de presă – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

În perioada 10 – 21 februarie 2025, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a analizat petiţii adresate de cetăţeni, cele mai multe fiind din domeniul mediului penitenciar şi justiţiei, reprezentând peste 50% din totalul sesizărilor.

Petiţiile din mediul penitenciar au vizat, în principal, transferurile între unităţi de detenţie, accesul la asistenţă medicală şi condiţiile de detenţie, iar cele din justiţie au semnalat tergiversarea soluţionării unor cauze şi nemulţumiri legate de deciziile instanţelor. De asemenea, un procent semnificativ de sesizări a vizat domeniul economic, cu plângeri privind activitatea instituţiilor de reglementare şi supraveghere.

În urma analizei, Comisia a înaintat solicitări către autorităţile competente, precum Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru clarificarea situaţiilor semnalate şi identificarea soluţiilor necesare.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii va continua să monitorizeze răspunsurile autorităţilor şi să sprijine soluţionarea eficientă a petiţiilor primite.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]
         Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a atrage atenția asupra unei situații care afectează nu […]